Sănătate

BRAȘOV. Dotări de ultimă oră la Spitalul Neuro. GALERIE FOTO

  • 20191120_132047_275267.jpg
  • 20191120_131024_275266.jpg
 

Cu fondurile alocate, în vară, de Ministerul Sănătății, în cuantum de 2.880.000 de lei, conducerea Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov a demarat procedura de achiziție a aparaturii medicale solicitate.

Zilele trecute au fost aduse două dintre aparatele de top achiziționate. Sistemul computerizat de recuperare a mersului a fost pus în funcțiune de cum a fost adus de furnizor (FOTO 1). Sistemul de arhivare imagistică medical (PACS), care preia informaţiile de la pacienţii internaţi în spital, le transmite computerului tomograf și stochează, este și acesta în curs de montare.

Potrivit managerului interimar al spitalului, dr. florin Bîgiu, noile sisteme au fost achiziţionate cu suma de aproape 380.000 lei din totalul de peste 2,8 milioane, bani alocaţi de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii. Restul sumei a fost alocată pentru achiziţionarea unui aparat RMN, la care a participat financiar şi Consiliul Județean Brașov cu 70 % din sumă.

Sistemul RMN, care depăşeşte ca valoare 5,6 milioane de lei, încă în procedură de licitaţie și pentru care se vor deschide ofertele în 25 noiembrie, va fi montat în spaţiul deja acreditat de la parterul spitalului, unde acum funcționează unul privat.

Dr. Bîgiu a spus că până la sfîrșitul anului va fi primită toată aparatura medicală necesară pentru programul de tromboliză în accidentul vascular acut.

„Am primit şi cele două ventilatoare portabile comandate, iar în curs de achiziţie este un ecograf și un analizor automat de biochimie, care poate fi folosit inclusiv pentru testul de droguri. Ca investiție, în curs de realizate, toate saloanele de terapie vor fi dotate cu oxigen medical”, a precizat sursa citată. (FOTO 2)

În perioada următoare vor fi evaluate şi ofertele depuse pentru un sonograf pentru vizualizarea vaselor intracraniene, aparat medical achiziţionat cu fonduri în valoare de 164.000 de lei, primite de la Consiliul Judeţean Braşov.

Aparatul de recuperare a mersului a fost deja testat de câțiva pacienți (FOTO 3). Primul, un brașovean în vârstă de 65 de ani, era foarte încântat la ideea că se va putea recupera mai repede datorită tehnologiei, el destăinuindu-ne că are dificultăți la mișcare de luni bune, din cauza a două AVC-uri. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button