BRAŞOV. Discuţii despre spitalul regional între primarul George Scripcaru şi rectorul Universităţii Transilvania
Primarul George Scripcaru şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Braşov – Covasna – Harghita, arh. Johannes Bertleff, s-au întâlnit astăzi cu rectorul Universităţii Transilvania, Ioan Vasile Abrudan, pentru a stabili modul de colaborare dintre Primărie, Universitate şi OAR, pentru implementarea proiectului de reabilitare a faţadelor clădirilor din centrul istoric.
Cu această ocazie, primarul a discutat cu rectorul şi despre dezvoltarea zonei de lângă Institutul Cartofului şi a accesului la reţeaua de utilităţi, având în vedere proiectul municipalităţii de a construi un spital regional în acea zonă, finalizarea lucrărilor la CATTIA şi funcţionarea Institutului de Cercetare – Dezvoltare al Universității Transilvania. Referitor la spital, primarul a precizat că a fost semnat procesul-verbal de preluare a terenului şi proiectul se află în etapa de înscriere în cartea funciară. După finalizarea acestei etape, va fi demarată procedura de achiziţie publică în vederea realizării studiului de fezabilitate, pentru care municipalitatea a alocat 1,5 milioane de lei.
Este vorba despre proiectul despre care membrii Asociaţiei Noul Spital se tem că nu se va realiza: BRAȘOV. Pledoarie pentru Noul Spital, despre care Dr. Dan Grigorescu spune că este în pericol „să moară din fașă”. PREZENTARE INTEGRALĂ
citiţi şi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.