Sănătate

BRAȘOV. CJ reia demersurile pentru un nou spital

 

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind transferul de la Institutul Cartofului Braşov către municipiul Braşov a unui teren necesar construirii noului spital nu a fost aprobată. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă că a primit luna aceasta de la Guvernul României, o adresă prin care era anunţat de aceste lucru. „Motivul respingerii a fost că nu s-a aprobat actul normativ este că documentaţia nu era însoţită de un punct de vedere al Ministerului Agriculturii”, a declarat Veştea.
Noul spital al Braşovului ar urma să se construiască în vecinătatea institutului de cercetare a Universităţii Transilvania, pe o suprafaţă de aproximativ 18 hectare de teren, din care 7 hectare sunt ale municipiului Braşov, iar alte 11 hectare sunt acum ale Institutului Cartofului. Pentru preluarea terenului de la Institutul Cartofului, Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria au depus la Guvern, încă din luna august a anului trecut, o adresă prin care solicitau aprobarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind transferul celor 11 hectare.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Protocol cu Ministerul Sănătăţii pentru un nou spital de urgenţă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button