Sănătate

BRAŞOV. Cel mai ieftin tratament stomatologic este controlul regulat. Nu trebuie neglijat spălatul pe dinţi nici după consumul sucului natural de fructe

 

La finele săptămânii trecute, timp de două zile, Asociaţia Medicilor Dentişti (AMD) Braşov, împreună cu Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice au desfăşurat o nouă ediţie a simpozionului anual de medicină dentară. Tema din acest an a fost „Tendinţe în practica stomatologică”. 

Pe lângă medicii specialişti angrenaţi în program, AMD Braşov a avut şi invitaţi speciali, precum dieteticianul Vlachos Fortios sau Loredana şi Cosmin Topolniţchi, specializaţi în kinetoterapie. 

Acest simpozion a avut două obiective majore, după cum ne-a spus preşedintele AMD, dr. Marius Dediu: „În primul rând, aducerea la zi a ultimelor noţiuni din spaţiul bolilor paradontale şi al cariilor, cu elemente care vin din partea cadrelor didactice din toată ţara, precum şi dieta sau echilibrarea poziţiei medicului în raport cu scaunul stomatologic, pentru a evita apariţia şi agravarea unor boli profesionale specifice”.

Stomatologul este ca medicul de familie

Dar, pentru că mereu, la astfel de evenimente, discuţiile se axează de multe ori pe costuri, stomatologii prezenţi la simpozion au transmis un mesaj pentru potenţialii pacienţi: „Controlul regulat la stomatolog este cel mai ieftin tratament, cea mai ieftină intervenţie. O dată ce au apărut problemele majore, atunci restaurarea completă este costisitoare. Pe lângă nivelul de pregătire al stomatologului, preţurile sunt adaptate şi tipului de intervenţie: consultaţia are un preţ, implantul are cu totul alt preţ. Aşadar, mergeţi la control stomatologic cel puţin de două ori pe an, pentru a descoperi la timp problemele dentare”.

Cu alte cuvinte, fiecare familie ar trebui să se înscrie la un medic stomatolog, la fel ca în cazul medicilor de familie. 

Acelaşi mesaj l-a avut şi nutriţionistul Vlachos Fotios, grec la origini, care ne-a avertizat că sucul de fructe este mai dăunător smalţului dentar decât fructele în sine, motiv pentru care nu trebuie neglijat spălatul pe dinţi nici în această situaţie. 

Sucul de fructe distruge dinții

„Pentru dinţi sănătoşi, recomand alimentaţia mediteraneeană, bazată de multe legume, fructe, seminţe, migdale. Fructele sunt benefice organismului, se ştie, însă trebuie aflat că sucurile de fructe au aciditate foarte mare, coboară PH-ul din gură şi astfel încep problemele dentare. De aceea, nu trebuie să neglijăm spălatul pe dinţi şi după sucul de fructe, care de altfel trebuie băut în primele trei minute după stoarcere, pentru a nu pierde vitaminele şi calităţile nutritive. De asemenea, e foarte important să nu consumăm alimente care se lipesc de dinţi. Mai bine ar fi să fim precauţi, să alegem produse naturale, dacă se poate, neprocesate”, a completat Vlachos Fotios. 

foto: Camelia Vlad


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google