BRAȘOV. Asaltul bolilor de sezon: aproape 3.000 de bolnavi, număr dublu de cazuri de gripă

Aşa după cum se aşteptau specialiştii, numărul braşovenilor cu afecţiuni respiratorii specifice sezonului rece este din ce în ce mai mare – aproape 3.000 într-o săptămână, iar îmbolnăvirile gripale stabilesc noi recorduri de incidenţă – 176.
Concret, în săptămâna 5- 11 februarie 2018, potrivit statisticilor Serviciului de Supraveghere şi Control Bolilor Transmisibile (SSCTB) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, au fost diagnosticaţi în total 2.991 de braşoveni cu boli specifice sezonului rece (faţă de 2.136, în săptămâna anterioară). Paradoxal, a scăzut numărul bolnavilor care au avut nevoie de internare, de la 218 la 183. Ca de obicei, ponderea cea mai mare a fost celor cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 2.245 de cazuri (faţă de 1.618), însă mai puţini au fost spitalizaţi, 22 faţă de 46. 1.240 dintre cei diagnosticaţi cu IACRS sunt copii, 18 fiind spitalizaţi. 216 dintre ei având vârste de sub un an, iar patru bebeluşi au avut nevoie de îngrijire spitalicească. Alţi 570 de braşoveni (comparativ cu 438, în intervalul anterior) au ajuns la medic cu pneumonie, dar şi în cazul acestei afecţiuni numărul celor internaţi a scăzut, de la 156 la 145. Bolnavii de pneumonie sunt de data aceasta mai mulți din rândul adulţilor – 313, dar dintre cei 257 de copii (73 de bebeluşi) diagnosticaţi cu boala pulmonară, 75 (37 cu vârste sub un an) au fost spitalizaţi.
În privinţa cazurilor de gripă s-a înregistrat o nouă creştere, stabilind un nou record absolut, săptămâna trecută fiind înregistraţi clinic (pe baza simptomelor) 176 cazuri, faţă de 80 în săptămâna anterioară. Acelaşi paradox, însă, doar 6 (faţă de 16) dintre braşovenii cu gripă au fost internați. Cei mai mulți dintre cei gripați au vârste între 15 şi 49 de ani – 59, unul fiind spitalizat. 25 de bolnavi sunt din grupa de vârstă 5-14 ani, cinci fiind internaţi. De altfel, în total, 86 de copii (nouă cu vârste sub un an) au fost diagnosticaţi cu gripă, dintre care cinci au fost spitalizaţi.
Încă nu se impune carantina
Pe de altă parte, la Spitalul de Boli Infecţioase erau internate ieri 35 de persoane bolnave de gripă, dintre care 20 adulţi, iar 15 copii. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, la sfârşitul săptămânii trecute, erau trei pacienţi internaţi. Dr. Claudia Bularca, purtătorul de cuvânt al DSP Braşov, spune că „numărul îi cuprinde, probabil, pe cei care sunt internaţi de dinainte şi, în plus, unii au intrat în spital cu alte afecţiuni, au comorbidităţi. Cele 176 de persoane au fost diagnosticate cu gripă pe criterii clinice sau cu ajutorul testelor rapide efectuate la Spitalul de Boli Infecțioase. Doar șase persoane au rămas internate, fiind pacienți care au și alte afecțiuni asociate”, a declarat Claudia Bularca, purtătorul de cuvânt al DSP Brașov.
Totuşi, deocamdată nu se impune carantina în spitale. „DSP a recomandat restricţionarea accesului în spitale, la un singur vizitator de pacient, purtarea de măşti, halate de unică folosinţă, igienizarea mâinilor şi interzicerea accesului persoanelor care prezintă simptome de afecţiuni respiratorii”.
Triaj epidemiologic în şcoli
Pentru că de luni au început şi cursurile celui de-al doilea semestru, MS cere ca în fiecare dimineaţă, în grădiniţe şi şcoli, cadrele medicale (care sunt insuficiente) să facă triajul pentru a preveni răspândirea virusului gripal, iar dacă în timpul orelor profesorii observă schimbări în starea de sănătate a copiilor să anunţe cadrele medicale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

