BRAȘOV. Asaltul bolilor de sezon: 2.400 de cazuri, dintre care zece de gripă
În săptămâna 11-17 decembrie, 2.400 de braşoveni au ajuns la medic din cauza „bolilor de sezon”, cu circa 400 mai mulţi faţă de săptămâna anterioară şi de altfel, un număr record pentru acest sezon. Astfel, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, 1.911 braşoveni au avut infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), faţă de 1.602 în săptămâna anterioară. 19 dintre aceştia au avut nevoie de îngrijire spitalizată, faţă de 17 în prima săptămână din decembrie. Cele mai multe cazuri de IACRS (1.114) au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârste de până la 14 ani, potrivit aceleiaşi surse, 17 fiind internaţi. 217 dintre ei sunt bebeluși, opt fiind internați cu diferite forme de IACRS.
De asemenea, alţi 397 braşoveni au avut pneumonie, iar 83 dintre ei au fost internaţi în spital. Copiii şi adulţii bolnavi de pneumonie se împart în mod aproape egal, 197 la 200, însă internările sunt mai multe în cazul micilor pacienţi – 50. În săptămâna anterioară au fost 312 braşoveni cu pneumonie şi 50 de persoane spitalizate.
Dacă în intervalul 4-10 decembrie nu a fost raportat nici un caz de gripă la Braşov, săptămâna trecută s-au înregistrat nu mai puţin de zece cazuri, din nou, un record pentru acest sezon rece, cinci bolnavi ajungând în spital. Opt dintre cei despre care medicii cred că au contractat un virus gripal (diagnosticul fiind deocamdată clinic, pe baza simptomelor) au vârste între 15 şi 49 de ani, patru fiind spitalizaţi, unul are peste 65 de ani, internat fiind şi el, iar unul este un bebeluş, care nu a avut nevoie de îngrijire în spital.
3.000 de doze de vaccin antigripal rămase în depozitul DSP
În ceea ce priveşte campania de vaccinare antigripală, purtătorul de cuvânt al DSP Braşov, dr. Claudia Bularca, a declarat că din ultima tranşă de aproape 16.000 de vaccinuri primite de la Ministerul Sănătăţii, în depozitul DSP mai erau ieri 3.060 de doze. „În marea majoritate, medicii de familie au venit să le ridice şi să le dea pacienţilor din grupele de risc de pe lista lor”, a precizat dr. Bularca.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.