Sănătate

BRAŞOV. Aparat-minune la Spitalul de Boli Infecţioase

  • IMG_1611_216619.JPG
  • IMG_1602_216620.JPG
 

Un aparat de biologie moleculară (RT-PCR) care pune în șase ore, cu mare precizie, diagnosticul unei infecții bacteriene sau virale şi indică gena rezistentă la medicamente a intrat în dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov. Aparatul a costat 300.000 de lei, fondurile fiind alocate de Consiliul Județean Brașov.

Aparatul a fost cumpărat la sfârşitul anului trecut. „Acest aparat aduce un salt în practica infecționistului. Vom avea dovezi când dăm un antibiotic și când îl administrăm. Echipamentul (RT-PCR) permite diagnostic rapid al infecțiilor virale, bacteriene și fungice, direct din secrețiile respiratorii, sânge, puroi, secreții genitale, materii fecale. Permite diagnosticarea infecțiilor nosocomiale (intraspitaliceşti), pneumonii, septicemii, infecții de cateter venos. Schimbă complet practica medicală la pacienții cu febră sau cu suspiciune de infecție nosocomială, pentru că permite un diagnostic în şase ore a virusurilor, bacteriilor sau fungilor care cauzează infecția. Altfel, sunt necesare 48 de ore să afli ce anume a provocat infecţia şi nici atunci cu precizie ce virus sau bacterie, ba unele nici nu sunt sesizat”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, dr. Ramona Ionescu (foto 3, la mijloc).

Esenţial în lupta cu infecţiile noscomiale

Faţă de celelalte aparate de pe piaţa românească poate analiza deodată câte şapte tipuri de bacterii sau virusuri. În acest fel se evită perioada de aşteptare de până la 48 de ore, cât durează în mod normal o antibiogramă şi se poate spune cu precizie ce tip de tratament se impune. Un alt avantaj este că poate pune un diagnostic chiar dacă persoana respectivă a luat un antibiotic înainte. Conducerea unităţii medicale aşteaptă managerii tuturor spitalelor publice şi private din Braşov dar şi din împrejurimi să încheie contracte cu Spitalul de Boli Infecţioase. Pacienţii, mai ales cei cu infecţii nosocomiale sau alte boli grave, vor avea astfel acces la un diagnostic de infecţie în cel mai scurt timp posibil. „Este foarte important să colaborăm cu celelalte spitale din Brașov, atât cele de stat cât și cele private, pentru că este esențial ca pacienții din celelalte spitale să aibă acces la această nouă metodă de diagnostic. Ştiţi că sunt multe infecţii nosocomiale, inevitabil, în toată lumea. Noi putem salva oamenii dacă ştim ce microb a cauzat infecţia şi dacă are gene de rezistenţă”, a adăugat dr. Ramona Ionescu.

Se reduce consumul nejustificat de antibiotic

Pentru ca bolnavii care solicită analiza în ambulatoriu sau sunt internaţi în alt spital să nu plătească, spitalul va trebui să încheie un act adiţional suplimentar cu Casa de Asigurări de Sănătate (CASJ) Braşov, de la 1 august, când se va semna noul contract. Altfel, costul unei analize ajunge şi la 750 de lei.

Infirmarea cauzei bacteriene a infecţiilor respiratorii va reduce prescripţia de antibiotioce de către medici, ceea ce va permite stăpânirea rezistenţei microbiene la antibiotice. „Îi putem da tratamentul adecvat şi evita administrarea inutilă de antibiotic. În toată lumea s-a tras un semnal de alarmă: avem antibiotice, dar suntem ca în perioada de dinaintea inventării penicilinei, fiindcă s-a dezvoltat rezistenţa la ele”, a subliniat dr. Ionescu.

Bani pentru dotări şi la celelalte spitale din subordinea CJ

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor (foto), a subliniat că din bugetul Consiliului Județean au fost alocate și în anul 2015 și în acest an sume importante pentru achiziția de aparatură performantă în spitalele subordonate. „Împreună cu Comisia de Sănătate, Comisia economică și Serviciul economic din Consiliul Județean, dar și cu managerii, directorii economici și responsabilii cu resursa umană din cele șase spitale aflate în subordinea noastră s-a făcut o analiză foarte serioasă, pe priorități, privind dotarea spitalelor, după care au fost alocate sumele necesare. Am analizat toate posibilitățile privind dotarea, pentru a veni și în sprijinul cetățenilor, astfel ca diagnosticele să fie cât mai rapide și exacte. Mă bucur că aceste proiecte prind viață. O să vedeți în cel mai scurt timp că Maternitatea se va dota cu aparatură performantă. S-a făcut licitația, s-a încheiat contractul și urmează să fie livrată aparatură în valoare de 1,5 milioane de lei. La Spitalul Clinic de Copii am alocat suma de 200.000 de lei pentru studiul de fezabilitate pentru proiecte privind accesarea de fonduri europene, iar dacă proiectele vor primi finanțarea, atunci putem vorbi de 10 milioane de euro. Cu acești bani, Spitalul Clinic de Copii va deveni cel mai modern spital regional din România pentru copii”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

El a dat asigurări că până la sfârșitul anului vor mai fi alocate și alte fonduri celor șase spitale din subordine (Spitalul Clinic Județean de Urgență, Maternitatea, Spitalul Clinic de Copii, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Neurologie și Spitalul de Pneumoftiziologie).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare