BRAŞOV. Angiograf-„rachetă”, de un milion de euro, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov
După ce, mai bine de cinci ani, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov a avut un angiograf care mai mult a stat decât a funcţionat, doar în ultimii doi ani fiind pus cu adevărat în slujba pacienţilor braşoveni, în câteva zile un angiograf de ultimă generaţie va fi pus în funcţiune.
Unitatea brașoveană s-a calificat într-un proiect de cercetare, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Academia de Științe Medicale din România. „Aparatul a fost primit în cadrul unui proiect ce a început anul trecut şi este încă în derulare. Proiectul «Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi creare de noi infrastructuri» este unul cu finanţare din fonduri europene, dezvoltat de Academia de Ştiinţe Medicale, iar obiectivele vizează dotarea a 17 spitale, printre care şi spitalul nostru, cu echipament modern şi crearea unei reţele naţionale de cercetare-dezvoltare prin înfiinţarea unui registru naţional de tratament şi intervenţie al sindroamelor coronariene acute”, a precizat dr. Daniela Neculoiu (foto 6), managerul SCJU, subliniind că, altfel, unitatea medicală nu ar fi putut cumpăra un astfel de aparat, care se apropie de un milion de euro. Prin acelaşi program, la Brașov ar mai urma să fie adus un ecocardiograf de ultimă generație, dar și aparatură pentru anestezie și terapie intensivă. Valoarea totală a acestor echipamente este de 1 milion de euro. „Brașovul a fost declarat eligibil în acest program în urma cererii depuse de către Spitalul Județean. Consiliul Județean a alocat fonduri destul de mici pentru a efectua studiul de rezistență al clădirii, care era necesar înainte de montarea noului angiograf performant, în rest, pentru toate dotările fiind accesate fonduri nerambursabile. Este foarte important că s-a reușit identificarea altor surse de finanțare pentru spitalele din subordinea CJ Brașov pentru astfel de proiecte de dotare și modernizare”, a precizat Mariana Câju, președintele Comisie de Sănătate din cadrul CJ Brașov.
Intervenţii salvatoare, de mare complexitate
Dr. Florin Orțan (foto 3 şi 6), care este șeful Compartimentului de Cardiologie Intervențională din cadrul Spitalului Județean, a precizat că noua aparatură va permite efectuarea unor intervenții de mare complexitate, cum ar fi protezarea pacienților care au îngustări pe arterele ce alimentează creierul, mușchiul inimii, rinichii sau picioarele, dar vor fi rezolvate și anevrisme aortice. „Prin intermediul acestui program de cercetare, vom putea efectua proceduri la care România nici nu a visat. În medicina modernă metodele de tratament intravascular (cu intrare prin vasele de sânge) se adresează tot mai multor specialităţi, cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, cele congenitale. La Brașov acest angiograf va fi folosit pentru partea de cardiologie. De exemplu, în cazul unui anevrism al aortei la nivelul abdomenului, această dilatare se poate opera clasic, prin tăierea burții, sau cu ajutorul angiografului prin intrarea printr-un vas de sânge și protezarea arterei. La fel şi deja clasica intervenţie în cazul unui infarct, pentru care se fac bypass-uri, sau, acolo unde se poate, se montează stenturi de dilatare a vasului îngustat al inimii”, a explicat dr. Orțan.
Centru regional la Braşov
De asemenea, aparatul nu va deservi doar zona Braşovului, ci şi celelalte judeţe Covasna, Harghita etc. De altfel, de doi ani, de când funcţionează compartimentul de Cardiologie Intervenţională, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a devenit Centru Regional de Cardiologie de Urgenţă, fiind efectuate în 2015 circa 2.300 de intervenţii. „Acest program finanțat din fonduri europene a primit derogare de la Comisia Europeană şi a fost fazat și pe ciclul 2014–2020, ținând cont că este un program important de cercetare în domeniul medical. Ca să vă daţi seama de anvergură şi de importanţă, doar laserul de la Măgurele a mai beneficiat de fazare”, a subliniat dr. Orţan.
Chiar dacă este menit în principal pentru un proiect de cercetare, pentru care va fi utilizat în maximum două luni, de săptămâna viitoare, pacienţii „obişnuiţi” vor putea beneficia de el, astfel că braşovenii nu vor mai face drumuri la alte centre din ţară pentru diagnostice şi tratament în bolile ce ţin de cardiologie. În plus, intervenţiile sunt gratuite, pentru că procedurile speciale ale pacienţilor din cadrul programului de cercetare vor fi finanţate în cadrul proiectului. Cazurile de urgență vor avea în continuare proritate, iar pentru cele cronice va fi creată o listă de aşteptare. „Noi facem doar cercetare clinică, nu cercetare fundamentală. Nu facem experimente pe oameni, ci există nişte proceduri standardizate, pe care noi le vom urma. Apoi va trebui să facem raportarea de date cu evoluţia cazurilor rezolvate în cadrul spitalului. În total, vom avea şase proiecte de cercetare”, a mai spus Orţan.
Celălalt angiograf este „calul de povară”
Județeanul mai are, din 2008, un angiograf, care este funcțional, însă mai bine de cinci ani a stat mai mult nefolosit, lipsind personalul calificat, consumabilele sau chiar piesele de rezervă, ce trebuie să fie aduse din SUA. De altfel dr. Orţan le-a pus în antiteză plastic „working horse” şi „rocket” („cal de povară” şi „rachetă”). Acum angiograful este chiar suprasolicitat, însă principala piedică în calea rezolvării unor intervenții de mare complexitate era costul destul de mare al materialelor consumabile. „O endoproteză pentru aortă costă aproximativ 9.000 de euro, iar din bugetul auster al spitalului nu s-ar fi putut finanța asemenea sume, ținând cont că avem sute de pacienți. Prin intermediul acestui program de cercetare ni se decontează toate consumabilele timp de cinci ani. Toate cazurile care vor fi incluse în acest program vor fi raportate la nivel central, ținând cont că vorbim de un program de cercetare”, a subliniat medicull brașovean.
„Mă îndoiesc de posibilitatea ca la Consiliul Judeţean să fi fost alocaţi vreodată aceşti bani pentru un angiograf modern. Îl felicit pe doctorul Orţan pentru succesul său”, a declarat Mihai Pascu, director în CJ şi preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului.
Concurenţă între spitalele din proiect
Echipa care va lucra în cadrul proiectului este formată din patru medici și patru asistente, însă planul este de a o extinde cu alţi doi medici şi două asistente. În conformitate cu contractul, cu tehnologia de ultimă generație ar urma să fie tratați anual minimum 100 de pacienți, însă nu există un plafon maxim, ci depinde de capacitatea echipei, care va fi remunerată tot din bani europeni. „Suma totală pusă la dispoziție pentru cele 17 spitale incluse în proiect este de 6,5 milioane de euro. Banii sunt alocați în funcție de numărul de intervenții efectuate, iar fondurile ce vor ajunge la Brașov depind de cât de ambițioși suntem”, a punctat dr. Orţan, care a amintit că are o echipă tânără şi entuziastă.
„Braşovul este în frunte”
„Noi suntem un centru endovascular foarte puternic. De asta am şi fost eligibili pentru acest proiect. Ce ne propunem este să devenim un centru puternic de cercetare”, a mai spus Florin Orţan. Fapt confirmat printr-o intervenţie telefonică în conferinţă de către prof. Radu Deac, de la Academia de Ştiinţe Medicale, coordonatorul proiectului, care l-a elogiat pe dr. Orţan: „Braşovul este în frunte în acest proiect, prin competenţa domnului doctor Orţan, care este unul dintre cei mai experimentaţi şi mai calificaţi. Păcat că nu a rămas la Tg-Mureş, păcat că nu vine la Bucureşti. Autorităţile locale din Braşov ar trebui să fie mândre că au un specialist de talia domniei-sale”.
Proiectul are o durată de 5 ani, timp în care angiograful este luat în comodat. La final, SCJU Braşov va deveni proprietar şi ar puteavea o nouă secţie în spital, acum fiind doar un Compartiment de Cardiologie Intervenţională, de 15 paturi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.