Sănătate

BRAŞOV. Altă premieră naţională la Spitalul Sf. Constantin

  • spitalsfconstantinnov1.jpg
  • phillippemorel.jpg
 

Spitalul Sf. Constantin din Brașov continuă seria premierelor medicale, de data aceasta având ca „arsenal” robotul da Vinci Si. Concret, mâine va avea loc o intervenție chirurgicală în premieră națională: gastric bypass robotic.
Operația de chirurgia obezității va fi efectuată în cazul unui pacient de 44 de ani și are rolul de a reduce excesul ponderal, prin divizarea stomacului în două secțiuni: o secțiune de mici dimensiuni prin care se va desfășura tranzitul către intestinul subțire și o secțiune mai mare, exclusă din circuitul alimentar. Avantajele utilizării sistemului de chirurgie robotică pentru acest tip de procedură sunt spitalizarea de scurtă durată, cicatrici de mici dimensiuni, durere redusă, risc scăzut de infecție și sângerare și recuperarea rapidă.
Invitat special la această intervenție va fi chirurgul Philippe Morel (foto 2), Cetățean de Onoare al Brașovului și profesor onorific al Universității „Transilvania”. Prof. Dr. Philippe Morel este un chirurg de renume mondial, autorul primului transplant intestinal din lume între gemeni monovitelini (pacienți români din Brașov), cu o contribuție deosebită la progresul chirurgiei de transplant la nivel mondial (ficat, rinichi, pancreas, intestin și cluster multiorgan, promotor al chirurgiei robotice, LESS și al nanotehnologiilor, va participa la această primă intervenție chirurgicală alături de echipa de chirurgi brașoveni.
Cu ocazia vizitei la Brașov, prof. Morel va primi, în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc la Primăria Brașov începând cu ora 15.00, titlul de cetățean de onoare al Brașovului (acordat in anul 2014).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare