BRAȘOV. Adolescent cu malformație cardiacă gravă, salvat prin transplant de la un donator din Germania
Un adolescent din România care avea o malformație cardiacă gravă a beneficiat de transplantul unei homogrefe pulmonare, ce a fost prelevată de la un bărbat de 47 de ani din Germania, decedat în urma unui accident vascular cerebral. Grefa a fost adusă de către personalul Fundaţiei Germane pentru Transplant de Ţesuturi, iar intervenţia cardiovasculară a fost realizată de către o echipă mixtă romano-germană, vineri seară, la Brașov.
Pacientul în vârstă de 15 ani fusese deja operat pe inimă la vârsta de doar 18 luni şi se afla în stare gravă, necesitând această intervenţie pe cord deschis, potrivit voceabanilor.ro.
Operaţia a constat în autotransplantul trunchiului valvei pulmonare în poziţie aortică şi implantarea la copil a grefei pulmonare venite din Germania. O astfel de operaţie îi va permite pacientului să trăiască o viaţa normală, fără insuficienţă cardiacă sau fără nevoia unei operaţii viitoare.
Intervenţia a fost o premieră pentru medicina din România, iar aceste proceduri se realizează numai în câteva centre specializate din întreaga lume, conform sursei citate. Operaţia pe cord deschis care a durat şase ore a fost realizată de către echipa coordonată de către prof. dr. Victor Costache.
Din echipa medicală au făcut parte dr. Vladimir Voth (Stuttgart), dr. Mihail Chiloflischi, dr. Cristina Pitiș, dr. Felix Farcas, Pavel Heighi (Stuttgart), Sebastian Oana. Centrul de boli cardiovasculare din Braşov a fost recent autorizat de către Agenţia Națională de Transplant pentru realizarea operaţiilor de transplant cardiac.
„E foarte important de notat şi important acest concept în Uniunea Europeană. Să vezi că viața unui copil din România este salvată prin gestul unui cetățean german de 47 de ani și această grefă salvează un copil. Este atât de important să avem o medicină puternică și un sistem de transplant puternic și la nivel european”, a declarat dr. Victor Costache, citat de antena3.ro, unde pot fi găsite și alte declarații.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.