Sănătate

BRAŞOV. A fost constituit grupul de lucru pentru proiectul „Spitalul Clinic Regional de Urgenţă”, grup din care face parte şi un secretar de stat

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a emis, în data de 14 iunie, Ordinul nr 763 privind constituirea Grupului de lucru în vederea realizării obiectivului de investiţie „Construire Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov”, etapă necesară în vederea pregătirii documentaţiei pentru edificarea acestui obiectiv de investiţii.

Din acest colectiv vor face parte specialiști din cadrul Direcției Asistență Medicală și Sănătate publică, ai Direcţiei Management Structuri şi Unități Sanitare şi ai Direcţiei Generale,  Juridică și Resurse, precum și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Brașov.

„Conform discuţiilor avute luna trecută cu doamna ministru şi reprezentanţii BERD, a fost selectată echipa din cadrul Ministerului Sănătăţii care va lucra, împreună cu echipa noastră, în vederea elaborării documentelor necesare pentru construirea acestui spital. În următoarele zile va fi constituită şi echipa locală, după care vom începe lucrul la partea de documentaţie. Mă bucur de faptul că doamna ministru a nominalizat în acest grup de lucru inclusiv un secretar de stat, ceea ce spune foarte mult despre importanţa pe care ministerul o acordă acestui proiect. Următoarele săptămâni vom beneficia şi de sprijinul unui consultant BERD şi sper ca în luna iulie să putem prezenta Consiliului Local o propunere de protocol privind acordarea de consultanţă de către BERD. Este un proiect important pentru braşoveni şi pentru întreaga regiune, iar implicarea ministerului, în primul rând, dar şi a BERD-ului, face ca această investiţie să se poată realiza în cel mai scurt timp posibil”, a declarat primarul George Scripcaru, după comunicarea Ordinului de ministru.

Conform precizărilor din acest act normativ, responsabilităţile grupului de lucru din partea Ministerului Sănătăţii sunt următoarele: asigură sprijin reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale, în vederea îndeplinirii obiectivului de investiţie, identifică, împreună cu reprezentanţi autorităţii administraţiei publice locale, mecanismele de implementare a programului de modernizare a infrastructurii spitaliceşti, în vederea accesării de fonduri pe model parteneriat public-privat, participă la discuţii cu finanţatori externi, în vederea stabilirii cadrului necesar îndeplinirii acestui obiectiv.

Parlamentarii PSD Braşov nu au ratat momentul şi au transmis la rândul lor un comunicat de presă în care au scris că grupul de lucru cu acest obiect este foarte important pentru că „reprezintă interfața dintre Minister și autoritatea publică locală care va construi Spitalul, cea a Municipiului Brașov. Cei care fac parte din acest grup nu doar că vor asista Brașovul în modernizarea infrastructurii spitalicești, dar și în accesarea de fonduri prin parteneriatul public-privat. Acest al doilea lucru este permis printr-o modificare recentă a legislației în domeniu, inițiată de Guvern, tocmai pentru a permite realizarea unor investiții și prin căi alternative. Reprezentanții statului vor participa, de altfel, la discuții cu finanțatorii externi, tocmai pentru realizarea optimă a obiectivului”.

Amintim că subiectul a fost dezbătut în cadru oficial şi în luna mai, la Braşov, când ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a avut discuţii cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) din Londra, în prezenţa prefectului Marian Rasaliu, al primarului George Scripcaru şi al coordonatorilor de servicii din cadrul Primăriei Braşov, cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru realizarea unei noi unităţi medicale multidisciplinare. 

Astfel, după prezentarea unui concept a ceea ce ar trebui să fie Spitalul Clinic Regional Braşov, cea aflată în fruntea Ministerului Sănătăţii a spus că draftul este bun, dar trebuie completat cu structura medicală, care ar trebui stabilită la nivel guvernamental. Pe de altă parte, specialiştii BERD au precizat că aşteaptă detalii tehnice şi economice pentru a se stabili nivelul de finanţare. 

citiţi şi

  BRAŞOV. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea s-a întâlnit cu reprezentanţii BERD la Primărie pentru noi discuţii despre finanţarea noului Spital Clinic Regional


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button