Sănătate

BRAȘOV. 2,64 milioane de lei pentru pacienții Hospice Casa Speranței

 

În ultimele două luni ale anului, 348 de companii au direcționat către Hospice Casa Speranței fonduri folosind facilitatea fiscală de direcționare a până la 20% din impozitul pe profit. Au fost cu 27% mai multe față de aceeași perioadă a anului anterior. Totalul strâns în cadrul campaniei, 2.645.941 de lei, este cu 49% mai mare decât suma direcționată de societățile comerciale către HOSPICE în cadrul campaniei din 2015. 5.800 de vizite la domiciliu pentru pacienții care suferă de boli incurabile, 3.800 de zile de internare în unitățile cu paturi din București și Brașov și 5.800 de participări în centrele de zi. Aceste lucruri se vor poate face cu cei 2.645.941 de lei. Suma a fost colectată, în perioada noiembrie – decembrie 2016, de Hospice Casa Speranței, în cadrul campaniei „Dorință de Crăciun”, de direcționare a până la 20% din impozitul pe profit al companiilor.

Și plafonul de deducere a sponsorizărilor a fost modificat

Potrivit Legii Sponsorizării și a Codului Fiscal, societățile comerciale pot direcționa fără nici un cost până la 20% din impozitul pe profit către sectorul non-profit. În 2016, organizațiile neguvernamentale s-au bucurat de o schimbare legislativă, legată de plafonul sponsorizărilor pe care le pot acorda companiile. Astfel, în loc de 0,3%, firmele pot să scadă din impozitul pe profit sumele acordate ca sponsorizări în limita a 0,5% din cifra de afaceri. Această schimbare a avut un impact pozitiv asupra sumelor ce pot fi direcționate către mediul neguvernamental.
„Le mulțumim din inimă tuturor celor care ne-au susținut prin facilitatea fiscală 20% și care au înțeles cât de important este ca bolnavii incurabili să beneficieze de îngrijire paliativă gratuită. Datorită lor vom putea oferi servicii de calitate pentru tot mai mulți oameni aflați în nevoie”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al organizației neguvernamentale.
HOSPICE Casa Speranței le mulțumește și partenerilor media, dar și realizatoarei TVR Corina Dănilă, al cărei apel către reprezentanții companiilor a fost inclus în spotul video al campaniei.
„Ne bucurăm că eforturile noastre, atât pe partea de strângere de fonduri, cât și pe cea de informare a companiilor și ONG-urilor, au avut succes. Această facilitate fiscală, prevăzută de legislația română și în vigoare de 23 de ani, este una dintre cele mai eficiente modalități de susținere și dezvoltare a sectorului non-profit de către mediul de afaceri și sperăm că tot mai multe companii și organizații vor beneficia de aceasta în 2017”,  a afirmat Laszlo Bodor, director de Fundraising și Comunicare la Hospice.
Lista completă a companiilor care au sprijinit Hospice în 2016 poate fi găsită pe 20.hospice.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button