Sănătate

BRAȘOV. 120 de donatori de sânge au răspuns apelului de a salva vieți

 

În cele două zile ale campaniei „Donează sânge! Împreună pentru viață”, organizată la sediul Centrului de Transfuzii Brașov în întâmpinarea Zilei Mondiale a Sănătății, care se sărbătorește pe 7 aprilie, 120 de brașoveni au donat sânge.
Aproape 60 de litri de sânge, între care și grupe rare (AB, B și 0) au fost colectați, în cadrul campaniei în care anul acesta și-au dat mâna toate clinicile private din Brașov. „Este a cincea ediție a campaniei noastre și suntem mândri că am reușit să facem o tradiție din donarea de sânge. Ne bucurăm foarte tare că la această ediție am reușit să aducem împreună clinici private și companii brașovene, demonstrând astfel că binele, sănătatea și nevoile pacienților sunt puse în centrul activităților noastre. Sperăm ca de o ediție la alta, numărul celor care se alătură să fie tot mai mare, pentru a se constitui într-o voce puternică în a aduce în conștiința oamenilor importanța donării permanente de sânge, nu doar în cadrul campaniilor”, a declarat Mihaela Naidin, directoarea de marketing a uneia dintre clinicile inițiatoare.

„Echipa noastră a fost prezentă din nou fiindcă știm cu toţii cât de importantă este fiecare donare de sânge şi cât de mult contează sa fii alături de cei care trec printr-un moment dificil, cu atît mai mult cu cât în România donează sânge numai 1,7% din populaţie, faţă de o medie europeană de 7%. Ca si în ediţiile trecute ale campaniei «Donează sânge! Împreună pentru viață», ne bucuram să participăm la această cauză nobilă, împreună cu partenerii noștri tradiționali şi să mulţumim şi pentru prezenţa noilor noştri colegi în această acțiune. Am dori şi sperăm, totodată, ca gestul nostru, ca profesionişti în domeniul sănătăţii, acum cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, să fie şi un impuls pentru ca tot mai mulţi braşoveni să ne urmeze exemplul, fiindcă ajutorul fiecaruia dintre noi poate înseamnă nepreţuit de mult”, a declarat Loredana Tohoneanu, directoarea de marketing a celei de-a doua clinici inițiatoare.

„Spitalul nostur se alătură anul acesta campaniei pentru donarea de sânge, întrucât considerăm că este foarte important ca publicul să conștientizeze cât de mare este impactul unui gest simplu, altruist, al fiecărui individ pentru salvarea vieții semenilor noștri. Nevoia de sânge este foarte mare în România, toate instituțiile medicale întâmpină dificultăți în asigurarea necesarului pentru transfuzii. În cadrul spitalului nostru, de exemplu, se efectuează intervenții cu grad ridicat de complexitate, efectuăm în mod frecvent transfuzii. Mesajul cel mai important pe care dorim să îl transmitem este că donarea de sânge trebuie să devină un obicei, ne dorim ca toată lumea să meargă periodic la Centrul de Transfuzii, nu doar acum cu ocazia campaniei de donare”, a spus și Camelia Șamotă, directoare generală a unui spital privat din Brașov.

„Ne-am alăturat acestui proiect, împreună cu celelalte spitale private din Brașov, în dorința de a susține această cauză comună și anume faptul că zilnic mii de pacienți din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge pentru a supraviețui. Dacă vorbim din perspectiva clinicii noastre de oncologie, donarea de sânge este vitală pentru ca tratamentele de chimioterapie și radioterapie să se facă la timp și să fie eficiente. Pacientul oncologic are deseori nevoie de transfuzii sanguine pentru ridicarea nivelului hemoglobinei, în caz contrar acesta poate fi în pericol să-și piardă viața, ca urmare a anemiei”, spune dr. Bogdan Gozman, medic primar Oncologie Medicală, Șef de Secție Oncologie Medicală, Hematologie și Radioterapie în cadrul unui centru de profil.

România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește numărul donatorilor de sânge, conform ultimelor date furnizate de Institutul de Hematologie. Doar 1.7 la sută dintre români sunt donatori, comparativ cu alte state din Europa, unde procentul ajunge până la 6.8 la sută din populație


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button