Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă
„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și solicită explicații Ministerului Sănătății. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vîrtosu.
Avocatul Poporului solicită, între altele, Ministerului Sănătății să comunice motivele pentru care din luna aprilie și până în prezent, proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor nu a parcurs nici o etapă prevăzută de lege, în vederea reglementării la nivel de act normativ a situației ce face obiectul sesizării din oficiu a instituției Avocatul Poporului. „Aceasta în condițiile în care, la data de 8 aprilie 2016, în cadrul emisiunii 24 de minute, de la postul de televiziune Digi 24, un reprezentant al Ministerului Sănătății anunța faptul că un proiect de lege al cărui inițiator este ministerul, prevede ca vaccinarea să devină obligatorie, urmând ca în cel mai scurt timp acesta să fie pus in dezbatere publică”, a precizat Matei Vîrtosu.
Conform acestuia, din verificările întreprinse de către Avocatul Poporului reiese că proiectul de lege nu se află încă în dezbatere publică, pe circuitul de avizare interinstituțională și nici pe ordinea de zi a celor două camere ale Parlamentului României. La data de 22 septembrie 2016 Ministerul Sănătății preciza faptul că proiectul de lege se află încă în faza de avizare interministerială, urmând ca în cel mai scurt timp să fie pus în dezbatere publică.
Avocatul Poporului solicită şi ca Ministerului Sănătății să comunice următoarele: dacă instituția a organizat campanii naționale de informare în vederea convingerii părinților cu privire la utilitatea vaccinării ROR, care este gradul de accesibilitate al părinților la serviciile medicale, în vederea respectării calendarului de vaccinare a copiilor şi dacă există sau au existat probleme cu distribuția vaccinului ROR.
La Braşov, în primele opt luni ale acestui an au fost confirmate 31 de cazuri de rujeolă din totalul de 675.
Pentru detalii, CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. 31 de cazuri de rujeolă confirmate, toate la copii nevaccinați
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.