Avertisment UNICEF. Copiii migranți sunt în pericol, din cauza valului de frig din Europa
UNICEF a avertizat, astăzi, că peste 23.000 de copii migranți sunt în pericol, din cauza valului de frig care afectează Europa.
„Fără niciun semn de acalmie a condițiilor meteo extreme și a furtunilor care afectează centrul, estul și sudul Europei, copiii refugiați și migranții riscă infecții respiratorii și alte afecțiuni grave, chiar moartea prin hipotermie”, susţine UNICEF.
Copiii care se află în Grecia şi Balcani provin din Siria, Irak și Afganistan. Mulţi dintre ei stau în adăposturi dotate necorespunzător pentru iarnă.
Consilierul pe probleme de sănătate al UNICEF pentru Europa Centrală și de Est, Basil Rodrigues, spune că sugarii și bebelușii au, în general, o constituție mai puțin rezistentă la frig, iar acest lucru îi face „mai vulnerabili la probleme respiratorii și infecții virale și bacteriene potențial fatale, ca pneumonia și gripa”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.