Alertă sanitară globală: un virus mortal reapare. Ce riscuri sunt pentru România și Brașov

Reapariția virusului Nipah, unul dintre cei mai periculoși agenți patogeni cunoscuți, a declanșat stare de alertă sanitară în mai multe state din Asia, după confirmarea unui focar grav în India, în statul Bengalul de Vest. Situația este considerată extrem de serioasă din cauza ratei ridicate de mortalitate și a faptului că virusul se poate transmite de la om la om, inclusiv în mediul spitalicesc.
Mai multe cadre medicale au fost deja infectate, iar aproximativ 100 de persoane se află în carantină, după depistarea virusului într-o unitate sanitară. Ca măsură de prevenție, India, Bangladesh, Nepal, Thailanda și Taiwan au reintrodus controale stricte pe aeroporturi și la frontiere, asemănătoare celor din perioada pandemiei de COVID-19.
Un virus mult mai perculos decât COVID-19
Virusul Nipah este clasificat de Organizația Mondială a Sănătății drept agent patogen prioritar, cu potențial epidemic ridicat. În focarele anterioare, între 40% și 75% dintre persoanele infectate au decedat, în funcție de tulpină și de capacitatea sistemului medical.
În prezent nu există vaccin sau tratament specific, îngrijirea pacienților fiind limitată la tratament de susținere. Specialiștii avertizează că această combinație – mortalitate extrem de ridicată și lipsa unei soluții medicale – face ca orice focar să fie tratat cu maximă prudență.
Cum se transmite și ce simptome are
Inițial, virusul se transmite de la animale la om, în special de la lilieci fructivori și porci infectați, însă un aspect alarmant este capacitatea sa de a se răspândi și între oameni, prin contact apropiat, secreții respiratorii și fluide corporale.
Simptomele pot începe aparent banal – febră mare, dureri de cap, dureri musculare, oboseală și vărsături – însă boala poate evolua rapid spre pneumonie severă, insuficiență respiratorie, tulburări de conștiență și encefalită acută, adesea fatală.
Atenție sporită și în Europa. Ce legătură are Brașovul
Situația este monitorizată atent și în Europa, inclusiv în România, unde lucrează zeci de mii de muncitori din India, Nepal și Bangladesh, exact din regiunile afectate sau aflate sub alertă sanitară. Aceștia sunt angajați în special în construcții, HoReCa, logistică și industrie alimentară.
În Brașov, mii de lucrători asiatici activează pe șantiere, în fabrici, restaurante și depozite. Până în prezent nu există alerte oficiale sau cazuri confirmate, însă specialiștii subliniază că mobilitatea internațională ridicată impune monitorizare constantă, în contextul apariției unui virus cu potențial letal extrem.
Autoritățile sanitare recomandă vigilență, informare corectă și respectarea măsurilor de prevenție, subliniind că orice suspiciune trebuie raportată imediat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





