Politic

Vladimir Putin s-a supărat pe Google

 

Rusia ar putea interzice difuzarea de publicitate de către Google pe teritoriul său în cazul în care motorul de căutare va reduce distribuirea de ştiri din mass-media ruse precum postul de televiziune internaţional Russia Today (RT) şi agenţia Sputnik, a avertizat marţi vicepreşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), Aleksei Tolstoi, citat de EFE şi RIA Novosti, respectiv Agerpres.

„Suntem, de asemenea, îngrijoraţi de un anumit conţinut periculos pentru cetăţenii Rusiei. Şi dacă nu vom putea (să convenim cu Google) să prevenim aceasta, atunci vom interzice publicitatea sa prin intermediul unei legi”, a declarat Tolstoi despre un răspuns posibil la iniţiativa Google, în cadrul unui forum al tineretului la Moscova.

Eric Schmidt, preşedintele Alphabet Inc., companie a cărui subsidiară este Google, a declarat că această companie americană intenţionează să dezvolte un algoritm care va diminua rezultatele de căutare ale Sputnik şi RT, considerate în SUA ca instrumente de propagandă ale Kremlinului.

„Aceasta va elimina rezultatele de căutare a tuturor legăturilor către aceste medii (…), ceea ce va reduce de zeci de ori vizualizarea site-urilor” media ruse, a denunţat vicepreşedintele Comisiei pentru tehnologii informaţionale din Dumă, Andrei Svinţov.

La rândul său, Aleksei Tolstoi a declarat că Google câştigă 34 de miliarde dolari pe an în Rusia. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button