Politic

Viorica Dăncilă: „Cred că am fost cel mai atacat prim-ministru de după 1989”

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, astăzi, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Botoşani, că a fost „cel mai atacat prim-ministru de după 1989”, dar nu intenţionează să facă „niciun pas înapoi”.

„Avem un program de guvernare, un program de guvernare foarte bun, un program de guvernare care a avut ca obiectiv central cetăţeanul, un program de guvernare în care am cuprins creşterea veniturilor, investiţii, am cuprins abordarea diferitelor sectoare de activitate, am cuprins acţiunea noastră pe plan extern. Cu efort şi cu sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră reuşim să punem acest program de guvernare în practică. Nu este uşor, nu-mi este uşor. Cred că am fost cel mai atacat prim-ministru de după 1989, dar nu am făcut şi nu o să fac niciun pas înapoi, pentru că am o datorie faţă de cetăţenii acestei ţări, am o datorie faţă de ţara mea, am o datorie faţă de cei care mi-au acordat această încredere, mă refer la preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la conducerea partidului, mă refer la toate judeţele care m-au susţinut”, a afirmat Viorica Dăncilă.

În acest context, şefa Guvernului a subliniat că perioada următoare va fi una importantă, având în vedere că anul acesta sunt două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale. Aceasta şi-a exprimat dorinţa ca PSD să dea preşedintele ţării după alegerile prezidenţiale din 2019.

„Îmi doresc să aveţi încredere şi îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până în 2020, iar, în primul rând, în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României, un preşedinte PSD”, a concluzionat Viorica Dăncilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare