Viorica Dăncilă a mers în Parlament să… dojenească opoziţia!
Premierul Viorica Dăncilă a fost luni după-amiaza în Parlament pentru a da explicații despre Ordonanța de Urgență 114, cea a „lăcomiei”.
Premierul a citit greu de pe foi mai multe explicații, apoi s-a răstit la parlamentarii opoziției: „Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte! Dumneavoastră ați vorbit liber și ați spus numai prostii!”.
Șeful Guvernului a refuzat să răspună la întrebările aleșilor opoziției, pentru că: „dumneavoastră știți numai să jigniți. Sunteți prea jos! Nu cred că puteți să ne dați nouă lecții. Dumneavoastră ați făcut parte din Guvernul care ne-a învățat să conjugăm verbe precum «a tăia»… pensii, salarii”.
Dăncilă a continuat să îi certe pe parlamentari, fiind, totuși, oprită de Florin Iordache, colegul ei de partid și președintele de ședință, care i-a tăiat-o scurt: „Finalizați, doamna prim-ministru!”.
Reacții…
„Premierul Viorica Dăncilă a fost apărată în Parlament doar cu încălcarea Regulamentului. Prim-ministrul, chemat la «Ora prim-ministrului» de către PNL, în loc să răspundă punct cu punct la întrebările care i-au fost adresate, legate de efectele catastrofale ale acestei nenorocite de OUG 114, care a transformat viaţa românilor într-un coşmar, a jignit colegii din Opoziţie şi a fugit pur şi simplu fără să răspundă profesionist la nici un punct. Acuzele pe persoană, văicărelile, duşmanii imaginari, ascunderea de responsabilitate nu reprezintă un comportament demn de prim-ministru prin faptul că nu şi-a asumat consecinţele OUG 114 şi nu a acceptat ca astăzi, în Parlament, să dea semnalul ca majoritatea parlamentară să respingă această OUG. Premierul Viorica Dăncilă rămâne victima sau părtaşul la loviturile adresate României de către grupul infracţional condus de Liviu Dragnea şi de Darius Vâlcov”, a afirmat Raluca Turcan, prim-vicepreședintele PNL, după dezbaterea din Camera Deputaţilor.
Lidera deputaților liberali a explicat că „Ordonanța lăcomiei” a lovit mediul de afaceri, băncile, sectorul construcţiilor, dar cel mai mult a lovit „în buzunarul românilor”.
Turcan a mai avut un mesaj pentru Dăncilă: „Vă rog să ne răspundeți. Dacă ați ratat primul examen de admitere la liceu. Dacă aţi ratat primul examen de treapta a doua. Dacă ați ratat primul examen de admitere la facultate. Cu siguranţă veţi spune că nu contează, că suntem duşmănoşi, că nu căutăm consensul. Contează foarte mult. Avem, din nefericire, un premier care, cu toate că a ratat toate aceste examene, astăzi ocupă această funcţie. Contează foarte mult, pentru că ratarea acestor examene se simte în fiecare întâlnire pe care o aveţi cu vreun oficial străin, se simte în fiecare declaraţie în Parlament, se simte cu fiecare decizie pe care o luaţi, cu fiecare explicaţie pe care trebuie să o daţi în legătură cu deciziile toxice pe care le luaţi. Ratarea acestor examene poate să fie şi în legătură cu faptul că aţi semnat această ordonanţă nenorocită care a transformat viaţa românilor într-un coşmar”.
Și liderul Pro România, Victor Ponta, a vorbit pe această temă, considerând că „Ordonanța lăcomiei” și cea dată de Tudorel Toader, care a fost contestată vehement de Justiția din România, reprezintă „același mod de a comite fapte penale, fiind inițiate de către Darius Vâlcov și Liviu Dragnea”.
„Chiar dacă le iau înapoi aceste ordonanțe, efectele negative rămân și ne vor costa foarte mult / în Europa dar și în rândurile multor români este extrem de clară impresia că toate ordonanțele date în domeniul Justiției sunt nocive / credibilitatea Guvernului României în față partenerilor economici și financiari din țară și din exterior este fix zero. Guvernul tot încearcă să îi fure și când e prins dă înapoi. Corupția ucide – prostia ucide! Suntem conduși de proști corupți – PRO România va lupta împotriva acestora până la capăt!”, a mai scris Victor Ponta pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.