[ViDEO] Update. BRAŞOV. Subprefectul Adrian Folea şi-a depus jurământul: „Jur să…”
În prezența ministrului secretar de stat Mihai Chirică şi a reprezentanţilor autorităţilor locale, noul subprefect al Braşovului, Adrian Folea, a fost învestit azi în funcție și a depus jurământul.
El va coordona activitatea din zona fondului funciar a Instituției Prefectului. Folea a dat de înţeles că nu are emoţii în acest sens, mai ales că are experienţă în domeniu, după o perioadă de peste 10 ani ca angajat în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Braşov.
„Voi vedea mai întâi ce probleme sunt la Prefectură. Cu cele de fond funciar sunt familiarizat, dar toate atribuţiile care îmi vor fi date vor avea prioritate zero pentru mine”, a fost prima declaraţie a lui Adrian Folea în noua postură de subprefect.
Şi prefectul Marian Rasaliu are încredere în capacitatea lui Folea de a rezolva problemele de fond funciar pe care le are Braşovul la ora actuală: „Este un specialist și un om cu mare experiență în domeniul nostru cel mai fierbinte în acest moment, cel funciar, agricol și de zootehnie. Eu sunt convins că vom face echipă bună împreună și că com avea rezultate bune în activitatea noastră”.
Vă prezentăm CV-ul subprefectului Adrian Folea:
Experianță profesională
2013-prezent Director executiv adjunct la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brașov
2012-2013 Director executiv Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brașov
2008-2012 Consilier superior-Control teren/Inspecții-Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brașov
2006-2008 Consilier superior-Control cote lapte-Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brașov
1995-2006 Medic veterinar/Șef fermă-Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pajiști, Brașov
Educație și formare
1983-1987 Diplomă de Bacalureat-Liceul Silvic, Predeal
1989-1994 Diplomă de Licență-Facultatea de Medicină Veterinară, București
2008-2009 Diplomă de Master-Dimensiunea Europeană a Managementului Organizației-Universitatea “Spiru Haret”, Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.