Politic

[ViDEO] Update BRAȘOV. PNL a făcut „curățenie” printre aleșii săi. Pare un răspuns la apelul „fără penali” al USR-PLUS

 

Liberalii cu funcții de conducere din Organizația Județeană a PNL Brașov s-au reunit joi pentru a face o analiză a rezultatelor obținute în urma alegerilor locale din 27 septembrie, așa cum am relatat mai devreme (BRAȘOV. Decizii radicale la PNL. Vizat e și Scripcaru! În ce-l privește pe Oprică… – FOTO&VIDEO)

Adrian Veștea (video), președintele Organizației județene PNL, a reiterat că rezultatele formațiunii politice la nivelul județului Brașov demonstrează că liberalii rămân o forță politică în administrațiile locale brașovene. Astfel, PNL a obținut 37% dintre voturi în județ, peste media națională a partidului care a fost de 34%, următoarele forțe politice în județul Brașov fiind PSD, 19,35% și USR 19,25%.

Birourile politice ale organizațiilor locale care au obținut sub media județeană a partidului, adică sub 37%, au fost dizolvate. Este cazul și organizației municipale Brașov, care fusese condusă de Adrian Oprică și unde conducerea a fost preluată de către Adrian Veștea, președintele Organizației județene PNL. „În situația municipiilor și orașelor am nominalizat o conducere interimară. Voi fi președintele organizației municipale Brașov, până voi lua altă decizie. Vom crea un birou politic interimar, din cauza pandemiei nu putem crea întâlniri pentru alegeri”, a precizat Adrian Veștea.

O decizie radicală a fost luată în ceea ce privește candidații aleși, dar care au avut sau au probleme penale. În fapt, conducerea filialei judeţene a PNL Braşov a decis și să impună reguli de integritate tuturor aleşilor săi. Fiecare dintre cei care au fost aleşi consilieri locali în localităţile din judeţ, consilieri municipali sau consilieri judeţeni va trebui să dea o declaraţie de integritate din care să reiasă că nu a avut nici o condamnare penală.

„În momentul în care vom valida consilierii locali, municipali şi judeţeni, toţi colegii vor da o declaraţie de integritate, pe propria răspundere, că nu au avut nici o condamnare pe parcursul vieții. Voi fi foarte strict şi mă voi asigura cei care ajung acolo nu au probleme de ordin penal”, a declarat preşedintele Adrian Veştea.

Printre cei cu condamnări definitive care au fost obligați să se retragă în contextul deciziilor de joi se află actualul consilier judeţean Mihai Donţu, dar şi Liviu Cocoș, fostul primar al Predealului. Ei obţinuseră mandate în CJ după alegerile de duminică, dar şi-au înaintat deja demisia din partid, a anunțat Veștea.

George Scripcaru nu va putea fi viceprimar

În ceea ce îi privește pe cei care au procese pe rol, aceștia nu pot obține o funcție de conducere în forurile în care au fost aleși: vicepreședinte de CJ, viceprimar sau șef de comisie. „Cei ce sunt cercetaţi, am decis să nu poată candida la vreo funcţie publică aleasă, de tipul vicepreşedintelui de CJ, viceprimar sau preşedinte de comisie în Consiliile locale sau Consiliul Judeţean. Vor rămâne simpli consilieri până la prima sentinţă. Au fost situaţii când unii colegi au fost trimişi în judecată şi apoi achitaţi. Primarul Brașovului George Scripcaru are 3 achitări, Tudorică Șerban de la Prejmer are achitare. Este normal și moral să le dăm prezumția de nevinovăție. Dar în prima zi când va exista o sentință pentru o persoană, vom acționa în consecință cu regulile pe care le-am creat. Cei cu cercetări nu vor putea ocupa funcții publice (de conducere în forurile legislative locale și județene – nota red.)”, a afirmat președintele PNL Brașov.

Astfel, Adrian Gabor şi Dragoş Crăciun, care sunt în cercetare, dar nu au încă o sentinţă, vor putea ocupa un loc în Consiliul Judeţean, însă nu vor putea ocupa funcţii de vicepreşedinţi ai CJ (pe care a deținut-o Gabor) sau preşedinţi de comisie.

La Consiliul Local al municipiului Braşov, prin aceste criterii de integritate impuse de PNL, nu va fi validat Adrian Oprică. De asemenea, primarul în funcţie, George Scripcaru, care a obţinut acum un loc de consilier local, îşi poate păstra mandatul, pentru că în cele trei dosare în care a fost cercetat până acum a fost achitat. Pe de altă parte, el nu va putea ocupa un funcţie de viceprimar, pentru că este încă în cercetare în alte dosare.

Fără alianță cu PSD

Preşedintele PNL, Adrian Veştea, nu a explicat de ce aplică aceste criterii de integritate abia după finalizarea alegerilor, de ce au fost puși pe listă și au obținut mandate candidaţii cu condamnări sau cei cu cercetări penale. Această curăţenie, potrivit unor surse, a fost cerută de Alianţa USR PLUS. 

Liderul liberalilor brașoveni a punctat încă o dată că „sub nici o formă” nu se va face o alianță cu PSD, iar „pentru parlamentare vom ieși cu persoane serioase, care pot reprezenta PNL”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare