[ViDEO] Loteria Română nu mai este controlată de mafia jocurilor de noroc!
A spus la Braşov deputatul liberal Maria Grecea
Guvernul a adoptat recent o nouă Ordonanță de Urgență, care prevede transferarea Companiei Naționale „Loteria Română” S.A. în subordinea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ca urmare a demersurilor din partea deputatului PNL Maria Grecea și a numeroaselor solicitări din partea agenților economici din domeniu.
„Pe această cale salut măsura luată de Guvernul condus de domnul Dacian Cioloș și consider că aceasta reprezintă o măsură importantă pentru înlăturarea unor grupuri de interese care au acaparat Loteria, dar și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Măsura adoptată în octombrie 2015, într-un moment în care Direcția Națională Anticorupție investiga relația dintre Loterie si firma Novo VLTech Solutions, aparținând grupului austriac Novomatic, nu a reprezentat decât o încercare a clientelei politice a PSD de a controla discreționar o piață de câteva miliarde de euro, în dauna bugetului de stat și a celorlalți agenți economici”, a declarat deputatul Grecea.
Amintim că, în octombrie 2015, Guvernul condus de Victor Ponta a elaborat OUG 42/2015, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc. Ordonanța prevedea transferarea C.N. Loteria Română S.A. din subordinea Ministerului Finanțelor Publice în cea a Oficiului National pentru Jocuri de Noroc (ONJN), acesta din urmă devenind astfel atât autoritate de control, cât și operator pe piață. La rândul său, ONJN își desfășura activitatea sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului. Legea de aprobare a OUG 42/2015, contestată vehement de către operatorii de pe piața jocurilor de noroc, a fost respinsă de Senat, în calitate de primă cameră sesizată.
Deputatul PNL Maria Grecea a atras atenția atunci asupra faptului că măsura avea un profund caracter anticoncurențial, deoarece o instituție cu rol de reglementare și coordonare în domeniul jocurilor de noroc ajungea să gestioneze activitatea unor companii. Practic, ONJN nu ajungea să controleze doar Loteria Română, ci și societățile partenere, printre care și firmele grupului Novomatic, care au încheiat un contract având ca obiect exploatarea unor aparate de tip slot-machine și video-loterie, în spațiile deținute de C.N. Loteria Română S.A.
Ulterior adoptării OUG 42/2015, deputatul Maria Grecea a adresat interpelări către Consiliul Concurenței, iar ulterior și către noul Prim-ministru al României, dl. Dacian Cioloș, pentru a solicita să i se comunice aspecte referitoare la respectarea principiilor concurențiale, dar și unui posibil conflict de interese.
Ca urmare a acestor demersuri, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, a fost publicată OUG nr. 40/2016, privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri exercită drepturile și îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de acționar unic al statului român la Compania Națională „Loteria Română” — S.A.
„Voi continua să lupt împotriva oricăror încercări de fraudare a acestui domeniu, fiind convinsă că voi găsi în actualii membri ai Guvernului aliați de nădejde”, a conchis deputatul Maria Grecea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.