[ViDEO] Dezbatere pe tema termoficării la BRAŞOV cu participarea tuturor autorităţilor din domeniul energiei termice
Săptămâna viitoare, mai exact joi, 23 martie, începând cu orele 10.00, în Sala de consiliu a Primăriei Municipiului Brașov, va avea loc o dezbatere importantă pentru braşoveni, pe tema termoficării.
Potrivit deputatului Mihai Mohaci, cel care a făcut acest anunţ astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Braşov, scopul acestei întruniri este obținerea unor puncte de vedere asupra proiectului de lege pentru completarea Legii 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică.
„Eu am solicitat în mod expres să se țină această ședință la Brașov, pentru că orașul s-a aflat de ani de zile într-o situație de impas pe această problemă. Trebuie să vedem exemple de bune practici din alte părţi, să aflăm cum putem să aplicăm diverse soluţii aici. Braşovul trebuie să se înscrie pe o traiectorie firească. Până la urmă contează transportul agentului termic şi clienţii, dar şi managementul. Un exemplu poate fi chiar Făgărașul, care a înlocuit ţevile din timp, pierderile au fost limitate, iar preţurile au putut fi competitive. Cogenerarea trebuie luată în calcul. Funcţionarea centralei poate fi asigurată de gaz, dar și de biomasă. În acelaşi timp, trebuie să vedem care ar fi amendamentele la legea în cauză”, a declarat Mohaci.
Va participa la această dezbatere publică președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, deputat Iulian Iancu, precum și o parte a membrilor acesteia. De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ai Prefecturii Braşov, Primăriei Municipiului Ploiești, Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, primari de municipii și orașe din județul Brașov, reprezentanți ai Asociațiilor de proprietari (FAP), Tetkron Brașov, Bepco Brașov, SC Veolia Energie Prahova SRLși ai operatorilor economici din zona Brașov, Asociaţia Cogen din Bucureşti, precum și reprezentanți ai firmelor specializate în domeniul energiei termice din Brașov și Prahova.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.