Politic

[ViDEO] Camera Deputaţilor a votat un proiect de lege important pentru obiectivul „SPITAL NOU LA BRAŞOV”

 

Camera Deputaţilor s-a pronunţat, astăzi, prin vot final asupra proiectului de lege pentru acordarea unei suprafețe de 11,45 hectare de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr, municipiului Brașov, în vederea construirii unui spital. Propunerea a fost aprobată cu  264 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

„Braşovul are teren pentru spital. Şi are pentru că parlamentarii de Braşov s-au unit ca să susţină acest proiect, care este al comunităţii. Chiar dacă a existat opoziţie în comisii, chiar dacă a fost nevoie de mai multe intervenţii pentru ca acest act normativ să aibă un traseu rapid, suntem mulţumiţi. Trebuie să continuăm colaborarea cu autorităţile locale, aşa cum am arătat săptămâna trecută, când am participat la discuţiile de la Primărie, cu reprezentanţii BERD. În acelaşi timp, este bine că ne putem baza pe ajutorul Guvernului. Vă reamintesc, în timp ce proiectul de lege se afla în Parlament, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se angajează să construiască un spital regional la Braşov. Avem semnale certe şi pozitive, atât de la ministrul Sănătăţii, cât şi de la cel al Fondurilor Europene”, a declarat Marius Dunca, preşedintele PSD Braşov şi ministru al Tineretului şi Sportului.

„Le mulţumesc în primul rând colegilor mei din PSD. Nu doar lui Marius Dunca şi Florin Orţan de la Senat, Roxanei Mînzatu, Mihai Mohaci şi Mihai Popa de la Camera Deputaţilor. Şi colegii noştri din ţară ne-au ajutat, mai ales împotriva acelora care aduceau tot felul de argumente numai ca să nu avem o lege care să ne permită să luăm o parte mică de teren de la Institutul Cartofului, pentru un  Spital Mare. Le-am transmis, de la tribuna Parlamentului, celor care au mai făcut o ultimă încercare, că totul va fi bine pentru braşoveni. Sintagma de “regional” lărgeşte orizonturile de finanţare pentru un proiect important al întregii zone, nu doar al Braşovului”, a transmis deputatul Viorel Chiriac, preşedinte executiv al PSD Braşov.

„Să nu aibă soarta aeroportului…!”

Liberalii sunt încă sceptici cu privire la sintagma „spital regional”. Deputaţii PNL de Braşov Gabriel Andronache şi Mara Mareş ne-au transmis: „Noi, liberalii, am votat legea privind noul spital clinic pentru Brașov. Într-un an vom vedea dacă legea a fost dată pentru a construi spitalul sau pentru a bloca construcția acestuia”

Cei doi au menţionat că, în plenul Camerei Deputaților, deputații PNL au susținut și votat legea prin care se transferă terenul necesar construirii noului spital clinic de urgență pentru brașoveni.
 
Proiectul de lege inițial a fost amendat de majoritatea parlamentară și i s-a atribuit caracter de spital regional viitoarei structuri medicale.
 
„Am subliniat în ședința Camerei Deputaților că proiectul de lege, pornit de la o inițiativă civică, a avut în vedere o altă modalitate de realizare. Este posibil ca rangul de spital regional să reducă posibilitatea de finanțare a acestui proiect. Ne exprimăm satisfacția că acest proiect a devenit lege, inclusiv prin efortul nostru în cadrul procedurii parlamentare și ne arătăm hotărârea de a monitoriza modul în care majoritatea guvernamentală va asigura fondurile necesare începerii proiectării și construcției spitalului”, au precizat parlamentarii liberali.
 
Nu trebuie uitat că în bugetul de stat pentru anul 2018 sunt zero lei pentru acest spital regional de la Brașov.
 
„Într-un an de zile vom ști dacă transformarea prin lege a obiectivului de investiții din spital clinic de urgență în spital regional a fost făcută pentru a bloca proiectul sau pentru a-l construi. Sperăm ca expreriența legislativă «aeroportul» să nu fie repetată și de această dată!”. 

Legea adoptată va fi trimisă spre promulgare Preşedintelui României. 

În ataşament, intervenţia în plen a deputatului PNL Mara Mareş…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button