Politic

[ViDEO] BRAŞOV. UDMR: „OUG 13 trebuie să fie o lecţie pentru PSD”

 

A afirmat, într-o conferinţă de presă, deputata UDMR de Braşov Ambrus Izabella (video), care este membră a Comisiei Juridice. Ea a precizat că s-a discutat mult şi intens, dar „foarte tehnic” pe marginea controversatei OUG 13, de modificare a codurilor penale, dar şi a OUG 14, prin care a fost abrogată precedenta: „Deşi noi sprijinim politic PSD, nu am fost consultaţi în legătură cu Ordonanţa 13 şi nici nu am fi fost de acord. Opiniile noastre au fost, încă de la început, că modificarea codurilor este de competența Parlamentului, care, firesc, este forul legislativ. Eu cred că au avut de învățat, în urma experiențelor neplăcute și a mișcărilor de stradă generate de Ordonanţa 13”, a precizat Ambrus.
Deputata a subliniat și faptul că în Comisia Juridică se lucrează pe această temă, drept care au fost trimise adrese la barouri, cu solicitarea punctelor de vedere referitoare la propunerile de modificare a codului penal și a celui de procedură penală. În ceea ce priveşte OUG 14, Ambrus Izabella a precizat că a fost adoptată de Camera Deputaţilor aşa cum a venit de la Senat. „Să sperăm că de acum va fi linişte, deşi înţeleg că există temerea că Ordonanţa 14 ar putea fi abrogată, întrucât a fost atacată de câteva persoane la Curtea Constituţională”.

În aceeaşi conferinţă de presă a fost prezentă Toaso Imelda (foto, dreapta), aleasă în urmă cu o lună drept vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, pe locul vacant lăsat de colega sa de partid Ambrus Izabella. Toaso a subliniat ideea că UDMR Brașov și-a recâștigat un mandat de parlamentar, astfel încât are din nou, după o pauză de o legislatură, un reprezentant în Parlament.
În ceea ce o priveşte, Toaso Imelda a precizat că are în subordine Direcţia Economică a Consiliului Judeţean şi coordonează asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. „În această perioadă, activitatea este foarte intensă, întrucât pregătim proiectul de buget judeţean, care va fi gata în câteva zile”, a declarat vicepreşedinta CJ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button