Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Soluțiile administratorui public al orașului, Miklos Gantz, pentru descongestionarea traficului

 

Traficul din Brașov este tot mai sufocant de la o zi la alta, iar orele „de vârf” parcă s-au înmulțit. Indiferent că este ora 8, 9, 11, 13, 16 sau 18, circulația în oraș este la fel de greoaie, blocajele în trafic, care la un moment dat au fost eliminate, cel puțin în mare parte, prin construirea giratoriilor, au revenit, punând răbdarea șoferilor la mare încercare. De bine ce uitaseră! Sunt câteva rute care traversează orașul, precum 13 Decembrie spre cartierul Tractorul, Calea București, strada Zizinului, Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Saturn, iar exemplele pot continua, pe care ți-ai dori să le ocolești la anumite ore din zi, dar pe unde? De un loc de parcare nu mai vorbim, pentru că este o adevărată aventură să-l găsești. 

Este clar că este nevoie de o regândire a sistemului de circulație, iar acest lucru nu se poate face decât la nivel administrativ. Ca urmare, ne-am adresat administratorului public al orașului, Miklos Gantz.

Răspunsul la întrebarea adresată săptămâna trecută de mytex.ro a fost halucinant: „În municipiul Brașov există un studiu în acest sens care a funcționat foarte bine. Circulația în municipiul Brașov este într-o continuă modificare. Așa cum puteți vedea, Brașovul s-a extins și continuă să se extindă foarte mult. Ca atare, capacitățile de circulație pe drumurile publice se modifică de câteva ori în timpul anului. Așa că, în cursul anul 2018, va fi îmbunătățit acest studiu pe care îl avem noi astăzi, context în care să coincidă cu dezvoltările curente dar și cu cele care sunt propuse în viitor. Astăzi, lucrările care se efectuează pe de o parte cu resistematizarea sau cu circulația în general, în municipiul Brașov, se fac după acest studiu pe care îl avem și pe care îl folosim, dar și după avizele primite în cadrul comisiei de circulație, acolo unde toți decidenții își aduc punctul de vedere în cazul impunerii unei modificări sau a unei schimbări”. (vezi video)

Zilele trecute am aflat din presa locală ceva mai specific, dar care seamănă mai degrabă cu un SF, iar aici nu ne referim la un studiu de fezabilitate, ci la un scenariu „science fiction” pentru comunitatea noastră.

Primăria Braşov caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate pentru construirea unui pasaj rutier de acces către zona Tractorul – Coresi, astfel că a postat pe SEAP anunțul licitației în acest sens, valoarea estimată a contractului fiind de 1.154.840 lei, fără TVA.

Pasajul ar urma să pornească din zona de lângă Sala Sporturilor, de la terenurile de tenis, să treacă peste calea ferată, până la strada Turnului, în zona corpului J al Universităţii „Transilvania”.

Gantz a declarat unor jurnaliști brașoveni că „studiul de fezabilitate va trebui să studieze două variante: o variantă cu pod hobanat cu două căi rutiere, piste de biciclete, şi o variantă cu pasaj clasic, cu trei benzi pe sens, dintre care o bandă dedicată exclusiv transportului în comun”. 

Așadar, municipalitatea braşoveană a luat în calcul construirea unui pasaj peste liniile de cale ferată de la gară, proiectul fiind inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Braşovului, capitolul „Infrastructură” astfel încât să se poată depune o cerere de finanţare în ciclul bugetar european 2014 – 2020.

În aceste condiții, ne întrebăm de ce municipalitatea nu ia în calcul și dorința multor brașoveni de a construi un pasaj și peste calea ferată din zona Micșunica, acolo unde zeci de oameni își pun viața în pericol, în drum ce locurile de veci? 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare