[ViDEO] BRAŞOV. Societatea TETKRON ar putea prelua în concesiune parcările publice din oraş!
Este propunerea consilierului local Lucian Pătraşcu (video), vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Braşov. Considerentele economice şi profitul realizat de firma privată care are „grijă” acum de cele 2.500 de locuri de parcare din oraş sunt argumentele sursei citate.
„La ora actuală, locurile de parcare ale municipiului Braşov sunt administrate de societatea P&P SRL. Este o relaţie contractuală între aceste două entităţi, care prevede, atunci când e vorba de stabilirea redevenţelor datorate oraşului, că se încasează 50% din beneficiile firmei, sau 35% din totalul veniturilor acesteia. Primăria va încasa suma cea mai mare din aceste două variante. După cum e de asemenea public, anul acesta contractul de concesiune expiră, în luna septembrie. Nu e singurul, de altfel. Toate contractele de concesionare a unor servicii către societăţi comerciale, expiră anul acesta, unele chiar la jumătatea anului. Trebuie să facem o analiză, în privinţa avantajelor şi dezavantajelor concesionarii acestor servicii. Asta în condiţiile în care e posibil ca o societate sau mai multe, care să fie în subordinea Consiliului Local, să poată să presteze aceste servicii, cu beneficii mai mari pentru buget”, a declarat azi Pătraşcu, în conferinţa de presă susţinută la sediul PSD Braşov.
Consilierul local şi-a continuat expunerea argumentând cu încasările: „În ceea ce priveşte parcările, cele 2.500 de locuri au adus Braşovului, în 2015, 1.474.000 de lei. Asta înseamnă o medie de 590 de lei pe loc de parcare. În 2016, P&P a plătit Primăriei 1.535.128 lei, adică circa 600 de lei pe fiecare loc. O uşoară creştere, aşadar. În 2016, P&P a câştigat de pe urma parcărilor 4.386.000 de lei”.
Propunerea este ca acest serviciu să fie preluat de Tetkron, societatea Consiliului Local. Lucian Pătraşcu a precizat că, anul trecut, Tetkron SRL şi-a înregistrat la Registrul Comerţului noi coduri CAEN, „pentru revitalizarea societăţii”.
Sursa citată a precizat că se doreşte ca Tetkron să fie pe profit, cu începere din 2017. În acest moment, societatea are 114 angajați, dintre care 41 sunt detașați la Serviciul Public Local de Termoficare, pentru mentenanță.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.