Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Senatorul Marius Dunca, acuzații la adresa contracandidaților premierului Viorica Dăncilă la prezidențiale

 

Senatorul PSD Marius Dunca și fostul europarlamentar Răzvan Popa au susținut astăzi o conferință de presă, prinj care au anunțat că ultimul prezentat este noul purtător de cuvânt al organizației județene, precum și pentru a susține punctul de vedere al organizației centrale cu privire la blocarea numirii noilor miniștri și la măsurile anunțate de PNL. 

Astfel, Dunca s-a arătat dezamăgit de faptul că nici nu a început campania electorală și deja au început fapte reprobabile, unul dintre corturile PSD unde se adună semnături pentru alegerile prezidențiale fiind vandalizat. El a făcut apel la reprezentanții partidelor să vină în competiția politică și cu idei, cu programe, nu cu acte de violență.

„Ca de feicare dată, noi nedorim să venim în fața cetățenilor cu proiecte, cu ce am făcut și cu ce vrem să facem în viitor. Avem aceleași pretenții și de la celelalte partide. Din păcate, în această precampanie, ne-am confruntat cu o situație neplăcută. Ne-a fost tăiat cortul amplasat la Brașov pentru strângerea de semnături pentru susținerea la prezidențiale a doamnei Viorica Dăncilă. Nu știu cum se face, dar întotdeauna doar PSD are de suferit. Contracandidații vin cu atacuri murdare, cu atacuri la persoană. Dacă bărbații care vor să ajungă președinți vin cu astfel de acuze și atacuri la adresa unei femei, nici nu vreau să știu unde vom ajunge noi cu toții. Din păcate ei nu au înțeles nimic din ceea s-a întâmplat după revoluția din ’89”, a declarat Dunca. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button