Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Schimbări majore pentru Protecția Consumatorilor, anunțate de senatorul Viorel Chiriac

 

În cea mai recentă întrunire a Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului din Senatul României, din care face parte și senatorul social-democrat din Brașov Viorel Chiriac, s-a discutat despre reorganizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Se dorește revenirea la situația în care instituția se afla în subordinea Parlamentului, precum și reorganizarea la nivelul conducerii.   

Este un proiect important care privește ANPC. Vorbim de reîntoarcerea instituției în subordinea Parlamentului și redimensionarea ei pentru a fi cât mai eficientă în slujba cetățeanului. În discuțiile purtate s-a insistat pe modul de organizare al aconducerii ANPC. Se are în vedere o nouă formulă, precum cea cu un președinte, doi vicepreședinți și cinci membri, așa încât acest consiliu consultativ să poată avea și atribuții în sancționarea directă a societăților comerciale identificate cu probleme. Se știe că la această oră, ANPC nu are la îndemână toate aceste instrumente. În acest proiect, sancțiunile sunt enorm de mari, dar se are în vedere și reducerea sancțiunilor dacă societățile comerciale își recunosc greșelile”, a declarat senatorul Chiriac.

Sursa citată a menționat că zilele trecute a avut loc o primă dezbatere, urmând ca discuțiile să fie reluate peste două săptămâni, pentru a se pune de acord cu punctul de vedere al Guvernului, „care este neclar”.

Cum spuneam, în acest proiect se află, printre altele, și o modificare a cuantumului sancțiunilor contravenționale, care pot pleca de la 5.000 de lei, dar să ajungă chiar până la 2,5 milioane de lei. O altă propunere este aceea de a reduce amenda pentru operatorii economici care recunosc că nu au respectat litera legii și fac eforturi pentru a-și remedia deficiențele. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button