Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Sală de gimnastică modernă şi alte trei săli de sport în pregătire, la patru şcoli din oraş

 

În proiectul de buget pe 2018, la capitolul „Investiţii majore”, se află şi construirea a două săli de sport (la şcolile gimanziale nr. 2 şi 4), pe lângă reabilitarea altor două existente (Colegiul Tehnic Mircea Cristea şi Colegiul Naţional Andrei Bârseanu) şi reparaţii capitale aduse sălii de sport de la Şcoala Profesională Germană Kronstadt. 

Cei mai mulţi bani vor fi alocaţi pentru sala de sport de la Şcoala Gimnazială nr.2 (cartier Astra, lângă piaţă) întrucât aici se doreşte o construcţie specială, dotată corespunzător pentru desfăşurarea antrenamentelor micilor sportivi de gimnastică, dar şi pentru organizarea de competiţii sportive, atât naţionale, cât şi internaţionale, potrivit viceprimarului Costel Mihai. 

Studiul de Fezabilitate şi proiectul tehnic sunt estimate la 93.00 de lei, la care se adaugă TVA, iar viceprimarul vrea să lanseze licitaţia la jumătatea acestui an.

 „Din discuţiile cu proiectantul, se pare că documentaţa pentru acest proiect va fi gata în maximum trei luni, apoi vom proba indicatorii tehnico-economici, pentru ca tot în acest an să demarăm procedura de licitaţie şi chiar construirea acestei săli. Această sală de sport va avea funcţiune atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, cu spaţii pentru vestiare, inclusiv pentru antrenori, duşuri, o sală de fitness, cabinet medical şi tribune. Ne dorim să omologăm această sală de sport şi pentru competiţii, ţinând cont că la Şcoala Gimnazială nr. 2 sunt mulţi copii care practică gimnastica, elevi care de-a lungul timpului au adus titluri naţionale Braşovului şi au reprezentat România la campionatele europene”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Încă una nouă şi două reabilitate

În stadiu similar din punct de vedere al documentaţiei se află şi proeictul de construire a unei săli de sport la Şcoala Gimnazială nr.4, din cartierul Răcădău, pentru care se vor aloca 31.500 de lei, plus TVA. 

Şi aici sperăm să putem face lciitaţia şi să ne apucăm de construirea unei săli de sport destinate activităţii de educaţie fizică şi sport. Va fi o sală de dimensiuni mai mici şi va fi asemănătoare celor care s-au ridicat în ultimii ani la şcolile nr. 30, 31 şi 25, destinate mai mult sporturilor individuale”, a precizat Mihai. 

La Colegiul Tehnic Mircea Cristea se doreşte reabilitarea în totalitate a sălii de sport existente, care este de dimensiuni mari şi unde se pot practica şi sporturi cu mingea. 53.500 de lei plus TVA ar costa reabilitarea săli.

La Colegiul Naţional Andrei Bârseanu dorim să reabilităm spaţiul specific, de mici dimensiuni. Dacă din documentaţia pe care o va înainta proiectantul va reieşi că ar fi posibilă extinderea sălii, vom lua în calcul şi acest aspect. în acest moment, pentru această sală vorbim doar de reabilitare”, a punctat viceprimarul.

Pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic la acest obiectiv ar trebui să ajungă suma de 20.730 lei plus TVA, alocaţi de la bugetul local. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare