[ViDEO] BRAŞOV. Sală de gimnastică în curs de construire
Un proiect despre care se vorbeşte de mai bine de un an este pe cale să prindă contur în Braşov. Este vorba despre construirea unei săli de sport, mai exact de gimnastică, la Şcoala Gimnazială nr. 2 din cartierul Astra.
Astfel, în Consiliul Local Braşov care se va întruni joi vor fi aprobaţi indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Construire Sală Sport Şcoala Gimnazială nr.2”, un proiect în valoare totală de peste 21 de miloane de lei.
Sala de sport va fi realizată pe structură metalică, destinată activităţilor sportive necompetiţionale, cum ar fi gimnastică, lupte, tenis de masă, cu regimul de înălţime D+P+E.
Pe lângă sala de sport propriu-zisă, clădirea va cuprinde şi cabinet medical, birou, holuri, vestiare, grupuri sanitare, spaţiu depozitare materiale sportive, fără a se limita la acestea.
Potrivit viceprimarului Mihai Costel, va fi o sală de sport cu funcţiuni complexe, cu tribună, întrucât se doreşte ca pe viitor să fie organizate competiţii sportive naţionale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.