Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Redeschiderea spitalului din Săcele a intrat în linie dreaptă

 

Anunţată pentru data de 1 iulie 2017, redeschiderea Spitalului Municipal Săcele, după un an de proceduri în acest sens, va fi amânată cel puţin două săptămâni.  

„A fost un proiect foarte dificil, nu mă aşteptam. De multe ori am alergat singur pentru realizarea lui, dar acum nu mai contează, important este că spitalul va fi redeschis. Ieri am primit avizul Ministerulului Sănătăţii. Acum vom depune documentele la Direcţia de Sănătate Publică pentru primirea avizului de funcţionare, iar în maxim două săptămâni vom da drumul activităţii în spitalul din Săcele”, a declarat primarul municipiului, Virgil Popa.

Managerul general al unităţii medicale este Rodica Pîrvan (Sin), în vârstă de 49 de ani, de profesie economist, dar şi masterand la specializarea manager general spitalicesc (Universitatea Ovidiu Constanța). A fost director economic, timp de 5 ani, la Spitalul Județean de Urgență Constanța și, timp de 4 ani, Manager General la Spitalul Județean de Urgență Brăila.

În primele luni, unitatea medicală va funcţiona în regim ambulatoriu, cu spitalizare de zi şi camera de gardă, care va fi de fapt Compartimentul Primiri urgență (CPU), urmând ca în următoarea etapă să se deschidă celelalte secții: Chirurgie, Pediatrie, ORL şi Pneumologie. 

„Acum avem 12 medici care vor lucra cu Casa de Asigurări de Sănătate. Luăm în calcul ca la o dată ulterioară să înfiinţăm şi o secţie de neonatologie, având în vedere că suntem probabil singura localitate cu spor demografic pozitiv. Este un proces dificil de deschidere a spitalului. Decizia de închidere a fost total greșită, o simplă semnătură a unui ministru dintr-un guvern de tristă amintire. Depunem eforturi umane și financiare pentru a-l redeschide”, a precizat edilul săcelean.

Bugetul estimat este de 1,4 milioane lei, din care 600.000 sunt prevăzuţi pentru investiţii în echipamente, iar restul pentru buna funcţionare.  

Amintim că acest spital a fost închis cu şase ani în urmă, o dată cu alte 67 de unităţi similare din ţară. Este nevoie de un spital în zonă, Municipiul Săcele având peste 36.000 locuitori, iar în comunele învecinate, Tărlungeni, Teliu, Budila sunt circa 15.000. 

Înainte de a fi închis, în 31 martie 2011, acest spital funcţiona cu 90 de paturi. Primarul a precizat că acum există o structură aprobată de 50 de paturi, pe secțiile de Interne și Pediatrie, într-o primă fază.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare