Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Președintele CJ Adrian Veștea solicită ca aeroportul din Ghimbav să fie declarat obiectiv strategic naţional

 
După modelul „cu autostrada în CSAT”, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a anunțat în conferința de presă susținută astăzi că va solicita declararea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG) ca proiect de importanţă strategică naţională, precizând că va realiza o documentaţie în acest sens, pe care, cu sprijinul parlamentarilor braşoveni, speră să o introducă pe ordinea de zi a următorului Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
 
El a recunoscut că ideea i-a venit aseara, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că în CSAT s-a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti – Braşov să fie declarat obiectiv strategic naţional și că a propus ca și Autostrada Moldovei să intre la aceeași categorie de interes.  
 
„Merită să exploatăm orice pistă care ne stă la dispoziţie pentru ca acest aeroport să ia contur. Ţinând cont de faptul că sunt foarte multe obiective care sunt în interiorul aeroportului și sunt în responsabilitatea diverselor ministere, fie că vorbim de îndiguirea Bârsei, fie de balizarea stâlpilor de la Transelectrica, fie de echipamentele şi de dirijarea traficului aerian – care este în responsabilitatea Ministerului Transporturilor – practic, toate aceste lucruri ar trebui să ducă în direcţia în care acest proiect devine unul de intres naţional, ţinând cont că suntem cea mai importantă destinaţie turistică a României. Avem, de asemenea, în vecinătatea noastră un poligon militar care este cel mai mare din sud-estul şi Centrul Europei şi cred că se justifică ca un astfel de proiect să fie luat în serios şi să intre pe lista proiectelor prioritare pentru România”, și-a argumentat Veștea punctul de vedere, adăugând că proiectul de la Braşov este primul de operaţionalizare a unui aeroport în ultimii 50 de ani. 
 
 
Contestație la contestație
 
În acelaşi context, Veștea a prezentat și situația actuală a proiectului, precizând că a mai apărut o contestație. Este vorba despre procedura de atribuire prin licitaţie deschisă a lucrărilor de realizare a Terminalului de pasageri, care a fost contestată din nou. De data aceasta, firma care a câştigat iniţial licitaţia, SC Construcţii SA Sibiu, s-a adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSA). Soluţionarea acesteia a fost amânată „pentru o perioadă care nu poate fi estimată în prezent”.
 
În prezent, pe rolul Curţii de Apel Braşov se află un dosar privind plângerea pe care aceeaşi firmă a depus-o împotriva deciziei CNSC, care a admis, la începutul lunii iulie, contestaţia depusă de asocierea de firme clasată pe locul al doilea, Bog Art SRL -SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA. 
 
Amintim că procedurile de achiziţie pentru realizarea Terminalului au fost lansate în 18 decembrie 2018, iar de atunci, firmele câștigătoare se tot contestă între ele, în condițiile în care, la alte obiective precum aeroportul din Craiova și cel din Timișoara, acești constructori lucrează bine împreună. 
 
 
Tergiversarea lucrărilor?!
 
Veștea a spus că prin șirul contestațiilor există riscul, dacă nu chiar intenția, de a se tergiversa și mai mult încheierea contractului de lucrări.

Rezultatul procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă a realizării obiectivului „Aeroportul Internaţional Brașov – Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri”, în urma căreia a fost declarată câștigătoare oferta prezentată de Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, a fost contestat de firma Construcții SA Sibiu, cea care în primă fază fusese declarată câștigătoare.

În 26 iulie, ofertantul sibian a transmis la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) documentul prin care contestă raportul procedurii de atribuire pe care Județul Brașov, în calitate de autoritate contractată, i l-a transmis în data de 19 iulie 2019. Firma cere Consiliului să suspende judecarea acestei contestații până la soluționarea plângerii pe care tot ea a depus-o la Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei CNSC prin care a fost admisă contestația formulată de Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA. Firma mai solicită Consiliului să-i admită contestația și să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei sale. 

Practic, procedura de atribuire a acestei achiziții este contestată pentru a doua oară, după ce procedura inițială, finalizată în data 13 mai 2019 prin declararea câștigătoare a firmei Construcții SA Sibiu, a fusese contestată la CNSC de către ocupanta locului al doilea, Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, iar CNSC, prin decizia din 20 iunie, admisese respectiva contestație.

Amintim că în urma aplicării deciziei CNSC, în intervalul 20 iunie – 17 iulie 2019 comisia de licitație din cadrul Consiliului Județean Brașov a reevaluat cele patru oferte depuse, ținând cont de recomandările Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind analizarea propunerilor tehnice în raport cu detalierea de către ofertanți a echipamentelor de securitate specifice funcționării aeroportului, solicitate prin caietul de sarcini. Reanalizarea ofertelor tehnice și financiare s-a făcut și de această dată sub coordonarea Autorității Naționale pentru Achiziții Publice, care a transmis avizul conform necondiționat pentru fiecare etapă de evaluare, precum și pentru raportul întregii proceduri.

Contestația depusă de Construcții SA Sibiu amână din nou, pentru o perioadă care nu poate fi estimată acum, încheierea contractului pentru proiectarea și execuția Terminalului de Pasageri al Aeroportului, achiziție pe care Județul Brașov a lansat-o încă din 18 decembrie 2018.

„Prioritatea Consiliului Județean Brașov o constituie demararea cât mai urgentă a unui contract de lucrări, astfel încât Terminalul de pasageri să fie construit la timp, fără întârzieri date de procese al căror termen de finalizare nu poate fi anticipat. Pe 24 iulie 2019, la termenul stabilit pentru judecarea plângerii împotriva deciziei CNSC depuse de către Construcții SA Sibiu, Curtea de Apel Brașov a amânat pronunțarea pentru 7 august. Noi sperăm ca la termenul din august să nu se mai acorde o nouă amânare și să avem o soluție finală, în urma căreia să știm ofertantul cu care vom putea încheia contractul pentru terminal. În privința celei mai recente contestații depuse de Construcții SA Sibiu la CNSC și despre care Consiliul de Soluționare a Contestațiilor ne-a informat oficial în data de 29 iulie, vom formula și vom transmite punctul nostru de vedere, alături de dosarul achiziției, în termen de 5 zile”, a menționat Veștea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare