[ViDEO] BRAȘOV. Pregătiri pentru împușcarea urșilor agresivi din județ
Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a făcut ieri o vizită la Ministerul Mediului și la Ministerul de Interne, unde a prezentat, în baza rapoartele primite din teritoriu, problemele cu care se confruntă zona noastră din cauza urșilor care par să fii invadat nu doar municipiul Brașov, înaintând spre mijlocul urbei, spre piețe, ci și orașele, comunele și satele din apropierea pădurilor. De asemenea, lupii și porcii mistreți aduc pagube serioase pe câmpuri și în gospodării.
Ca urmare, Ministerul Mediului a aprobat două dosare de recoltare, respectiv de împuşcare a două exemplare de urşi care au intrat în gospodăriile oamenilor în satul Sebeş din Făgăraş şi în zona Bârsa, lângă Zărneşti, devenind și agresivi la vederea oamenilor. Administratorii fondului cinegetic pregătesc alte dosare. Este vorba despre animalele care au atacat persoane în ultimele săptămâni în judeţul Braşov și asupra cărora s-au încercat măsurile preventive (gonirea în pădure sau relocarea), dar care au eșuat.
Toate aceste informații ne-au fost comunicate astăzi, într-o conferință de presă.
Astfel, vânătorii care administrează fondul cinegetic din municipiul Braşov au pregătit la rândul lor documentele pentru împuşcarea a şapte urşi care coboară frecvent în oraşul Braşov şi care ar putea pune în pericol vieţile oamenilor.
„Am avut trei dosare depuse la Ministerul Mediului, cu cazuri de urşi periculoşi care au intrat în zonele locuite. Din cele trei dosare au fost aprobate două, spre recoltare. În ultimii doi ani s-a interzis vânătoarea la urs, iar aceste animale sălbatice s-au înmulţit excesiv, habitatul lor s-a micşorat, drept pentru care asistăm la migrarea lor din zonele forestiere către zonele populate, după hrană. Nu sunt de acord cu împușcarea lor, dar nici nu ne putem obișnui cu prezența lor pe străzi”, a declarat prefectul Braşovului, Marian Rasaliu.
Amintim că zeci de apeluri au fost înregistrate la dispeceratul de urgență 112 doar în ultimele zile, prin care s-a anunțat prezența urșilor în diferite cartiere ale orașului, în unele cazuri chiar cu pui, ceea ce ridică riscul de atac asupra oamenilor. Astfel, vânătorii au pregătit cereri pentru uciderea mai multor urşi care au creat probleme în Brașov. După părerea autorităților, ar fi vorba despre doi urși care coboară frecvent în cartierul Răcădău, pe strada Jepilor mai ales, patru urşi din zona Noua – Calea Bucureşti şi un urs din zona Bunloc-Dâmbu Morii.
„Noi avem trei dosare depuse pentru punctul de vedere al Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, pentru a transmite dosarele la Ministerul Mediului, în vederea recoltării acestor animale, care fac probleme în oraşul Braşov. Având în vedere că nu s-au mai recoltat aceste exemplare de doi ani, avem o concentrare la nivel de municipiu Braşov de peste 100 de urşi. Bonitatea fondului cinegetic în jurul Braşovului este de 20 de exemplare. Noi avem peste 100 pe 12.600 de hectare. Sunt mult prea mulţi”, a declarat Cosmin Didă, inginer silvic Regia Pădurilor Kronstadt.
În ultimele zile, cu ajutorul jandarmilor, la Braşov s-au organizat goane de împingere în pădure pentru aceste exemplare de urşi, dar aceştia se întorc în oraşe, în căutarea hranei.
Ca urmare, după cum a anunțat prefectul Rasaliu, recent a fost înființată o comisie formată din reprezentanți ai instituțiilor de resort, cum ar fi administratorii fondurilor forestiere, de la Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, ICAS, ITRSV, pentru supravegherea suplimentară a migrației sălbăticiunilor.
„Cum am spus deja, ar fi ciudat să vedem cum se plimbă ursul pe Calea București sau în alte zone locuite, ca să nu mai vorbim de cât de periculoasă este situația. Trebuie să înțelegem fondul problemei, respectiv că nu s-au mai făcut de multă vreme recoltări”, a subliniat Rasaliu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.