Politic

[ViDEO] BRAŞOV. O nouă încercare pentru colectarea selectivă a deşeurilor

 

Asta încearcă să facă Primăria Codlea, sperând într-o eficienţă mai mare de această dată. 

Potrivit lui Mihai Cîmpeanu, viceprimar în Codlea, cu începere din această lună a fost demarat un program pilot, pe trei luni, de colectare selectivă a deşeurilor.

„Am încheiat un contract de colaborare cu o firmă specializată. Noi am mai avut amplasate, de către Serviciul de Gospodărire Măgura, recipiente de colectare selectivă, care nu au fost eficiente, erau de tip clopot. De aceea am iniţiat un program pilot cu acea firmă specializată. Am amplasat 59 de containere, inscripţionate, pentru toate categoriile de materiale reciclabile, plastic, hârtie, carton, metale, sticlă. Pentru că este un program pilot pe trei luni, am amplasat containerele în Cartierul Măgurii, cartier de blocuri şi în cartierul de locuinţe ANL, la case, pentru că am vrut să vedem cum merge programul”.

Sursa citată a precizat că dacă totul merge bine, iar cetăţenii sunt receptivi, vor fi amplasate în întreg municipiul alte 200 de containere de colectare selectivă.

În cursul lui 2016  au fost colectate în Codlea 5.827 de tone de gunoi, a specificat edilul: „Sperăm ca pe viitor, din întreaga cantitate colectată în Codlea, măcar jumătate să fie reciclată”, a încheiat Cîmpeanu.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button