Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Mesajul liberalilor Orban și Mureșan: „Din cauza măsurilor aplicate de guvernarea PSD-ALDE suntem aproape de un faliment general al politicilor economice”

 

Mesajul cu care președintele PNL Ludovic Orban și europarlamentarul Siegfried Mureșan (de curând liberal și el după ce i-a părăsit pe cei din PMP) au venit la Brașov și l-au expus în conferința de presă susținută vineri, alături de președintele PNL Brașov Adrian Veștea, s-a concentrat pe efectele politicilor economice aplicate de coaliția PSD-ALDE aflată la guvernare de un an și jumătate. 

Adrian Veștea, care a deschis conferința de presă, a început cu precizarea că PNL este bine reprezentat la nivelul județului Brașov „ pentru că avem 35 de primării câștigate din cele 58 existente, precum și conducerea Consiliului Județean, respectiv președinte și vicepreședinte CJ Brașov”.  

Apoi, Ludovic Orban și-a prezentat opinia legată de actuala situație economică a țării: „Toate cifrele date de entitățile aflate în subordinea guvernului, în special Institutul Național de Statistică, demonstrează falimentul clar al politicilor economice ale guvernării PSD-ALDE. Afectați în primul rând sunt pensionarii. Dacă ne uităm pe statistici, în primul trimestru din 2018, nivelul pensiei le-a scăzut, în comparație cu cea din ultimul trimestru al anului 2017, în cifre absolute vorbind, cu 0,9%. De fapt, scăderea este mult mai mare pentru că puterea de cumpărare a fost erodată masiv de creșterea alarmantă a inflanției. Conform datelor INS, rata de inflație a crescut la 5,4%, deși la preluarea guvernării de către PSD-ALDE era de 0,2%. În realitate, scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor este chiar mai mare de 5,4% pentru că s-au înregistrat creșteri de prețuri la categorii de servicii și produse care fac parte din așa numitul coș zilnic, adică la alimente, gaz, electricitate, combustibil. Ca urmare, se poate spune că scăderea puterii de cumpărare a românilor ajunge la 8-9 procente. E paradoxal acest fapt, pentru că reamintesc promisiunile mincinoase adresate pensionarilor de actuala coaliție parlamentară că le va crește veniturile”.

Orban a explicat că o cauză a scăderii pensiilor este tocmai neaplicarea legii pensiilor, în care există o formulă de calcul a creșterii anuale a acestora cu 50% din creșterea salariului mediu brut plus rata inflației. 

„În mod normal, punctul de pensie ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2018 cu 8%, însă Guvernul PSD-ALDE a suspendat acest articol, promițând că va crește punctul de pensie cu 10% de la 1 iulie. Asta înseamnă că fiecare pensionar va primi o pensie mai mică decât ar fi avut dreptul prin lege, cu aproximativ 36%, în cursul anului 2018”, a completat liberalul.

Un alt indicator alarmant, în opinia lui Orban, este indicele ROBOR, care a trecut recent de 3%: „Vorbim de dobânda la care se fac împrumuturile la bănci. Creșterea inflației este urmată de cea a ROBOR, resimțită de toți românii care au datorii la bănci, iar acest lucru îi afectează grav pe datornici, pentru că le rămân bani mai puțini pentru cheltuielile curente. Și creșterea exporturilor duce la deficit comercial, deci la dezechilibre la nivel economic. Toate aceste măsuri vor duce la creșterea inflației, se pune o presiune uriașă asupra monedei noastre naționale, leul, iar scăderea valorii acestuia în raport cu principala valută va duce la creșterea suplimentară a prețurilor, care iar va duce la creșterea inflației. Pe scurt, ne confruntăm cu un faliment general al politicilor economice. Ca urmare, toți românii o duc mai prost decât la momentul alegerilor parlamentare”.

Tot mai departe de zona Euro

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a intervenit în această expunere adăugând că actuala rată a inflației de 5,4% din România este cea mai mare rată înregistrată de un stat membru din UE.

„La momentul la care coaliția PSD-ALDE a preluat guvernarea țării, România îndeplinea trei din cinci condiții pentru aderarea la zona Euro. Prim-ministrul Viorica Dăncilă spune că dorește ca România să adere la zona euro, însă după un an și jumătate de când coaliția se află la guvernare, România mai îndeplinește doar unul din cele cinci criterii necesare. Nu mai îndeplinim criteriul ratei dobânzii și nici pe cel al inflației. Singurul care încă este valabil este cel al datoriei publice, dar și pe acesta riscăm să-l pierdem pentru că ce face Guvernul actual este periculos. Avem creștere economică, dar și deficit în creștere. Guvernarea PSD-ALDE aplică rețete de intrat în criză pe care le-am văzut și în alte state europene. Ca să reformezi economia trebuie să investești din fonduri publice. Or, ei tocmai asta nu fac și pun totul în consum”, a precizat Mureșan. 

Europarlamentarul a criticat și faptul că absorbția fondurilor europene pare un eșec la nivel guvernamental. 

„Suntem la jumătatea exercițiului financiar 2014-2020 și s-a reușit absorbția a doar 13% din fondurile cuvenite României. Singurele care reușesc să atragă din aceste fonduri sunt autoritățile locale, iar Brașov este un exemplu bun în acest sens”, a menționat sursa citată. 

Siegfried Mureșan și-a argumentat critica prin cifre, spunând că pe axa POR (Programul Operațional Regional) avem până acum absorbție de doar 0,5%, existând riscul ca la sfârșitul acestui an România să piardă 800 de milioane de euro. Prin POCU – programul operațional Capital Uman s-au absorbit spre 0,1% din cât ne stau la dispoziție, iar exemplele au continuat.

„Sunt bani din care am putea construi aici autostrăzi, căi ferate de mare viteză, spitale regionale etc. Îl felicit pe președintele CJ Brașov Adrian Veștea pentru progresul pe care îl face cu aeroportul, fiindcă toți investitorii pe care-i întâlnim ne spun același lcuru, că Brașovul are nevoie, pentru a-și atinge potențialul, de autostradă și aeroport. Vedem că aeroportul este în mâna CJ și lucrurile par să meargă. Autostrada Comarnic – Brașov este în mâna Guvernului, dar merge din eșec în eșec. Banca Mondială a fost scoasă din proiectul de constructie, iar prin asta se pierde tocmai credibilitatea proiectului. Parteneriatul public-privat, așa cum se dorește și acum, este rețeta care a eșuat de trei ori până acum la această investiție”, a încheiat europarlamentarul. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button