Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Locurile de parcare din zonele rezidenţiale, nelicitate de cetăţeni, vor deveni publice, cu plată

 

După ce a enumerat toate tipurile de parcare existente în municipiul Braşov (parcare publică cu plată, fără plată, supraterană, subterană, riveran, rezidenţială, parcare privată şi neamenajată), administratorul public al oraşului, Miklos Gantz, a atenționat astăzi, într-o conferință de presă, că peste 10.000 de locuri de parcare amenajate, semnalizate și marcate în zone rezidențiale, la unele dintre ele fiind construite și sisteme de iluminat suplimentar pentru siguranța autoturismelor, sunt nefolosite deși au fost solicitate de asociațiile de proprietari.

Consiliul Local Braşov a fost de acord cu modificarea vechiului regulament pentru administrarea parcărilor stabilit cu mai bine de 10 ani în urmă, astfel că era necesară actualizarea.

Declaraţii Miklos Gantz: 

„Unul dintre cele mai importante aspecte din noul regulament este că numărul locurilor de parcare publice cu plată, în urma unui inventar care a început în urmă cu câteva zile, va creşte de la 2.400 la peste 8.400 (…) Apoi, în municipiul nostru avem amenajate 43.500 de locuri de parcare rezidențială rezervate 24 din 24 de ore, șapte din șapte zile, ceea ce înseamnă că o dată licitat, deci atribuit, acea persoană are dreptul să-l folosească ori de câte ori este nevoie. Din verificările făcute de inspectorii Primăriei s-a constatat că 32.338 de astfel de locuri sunt ocupate. Asta înseamnă că acum avem 11.161 de locuri de parcare amenajate în zonele rezidențiale care nu sunt folosite. De menţionat este că aceste locuri de parcare au fost amenajate în funcție de necesarul comunicat de asociațiile de proprietari, în urma cererilor făcute de locatari”.

Vom mai avea, până la sfârşitul anului, proceduri de atribuire, astfel că aşteptăm cetăţenii să vină să-şi ia locuri de parcare, pentru că acolo unde acestea vor fi folosite de cei care nu au acest drept şi nu vor participa la procedura de atribuire, vor deveni parcări publice cu plată. Spre exemplu, în cartierul Astra 1 avem în acest moment 6.672 de locuri amenajate, înregistrate ca ocupate sunt circa 5.000, deci libere avem peste 1.500. Pe Fudătura Hărmanului, zona Triaj, sunt amenajate 366 de parcări, ocupate, juridic, sunt 137, deci mai multe de jumătate sunt libere, iar dacă mergem seara acolo, vedem toate locurile ocupate şi se crează şi divergenţe între locatari pe acestea”. 

Mai multe despre acest subiect de interes major pentru braşoveni aflaţi din materialele video ataşate şi din ediţia de mâine a cotidianului Transilvania Expres. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare