Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Liberalii vor să modifice legislaţia în favoarea service-urilor auto autorizate

 

În urma dificultăţilor întâmpinate de cetăţeni la service-urile auto, aceştia reclamând faptul că au fost trimişi de mecanici la reprezentanţe atunci când maşinile le-au fost diagnosticate cu defecţiuni la partea electrică, din cauza lipsei soft-urilor, liberalii vor să facă demersuri pentru a modifica legea după care funcţionează astfel de servicii.

„Vom lua legătura cu toţi parlamentarii de Braşov, vom analiza tot pachetul legislativ referitor la service-uri auto şi acolo unde va fi cazul, vom propune modificări, astfel încât legea să fie de partea cetăţeanului. Dacă un deţinător de autovehicule, fie persoană fizică, fie juridică, doreşte să-şi realizeze lucrările la maşină, trebuie să le poată face în orice service autorizat în conformitate cu legea, nu să fie trimis dintr-o parte în alta”, a declarat Aurelian Danu, purtător de cuvânt al PNL Braşov.

Concret, PNL BRAŞOV vrea să schimbe legea actuală astfel încât service-urile auto cu acreditare RAR să poată deţine toate instrumentele necesare pentru a efectua reparaţiile necesare, indiferent că sunt la partea mecanică sau la cea electrică. La ora actuală, pentru probleme la partea electrică a maşinii, şoferul trebuie să se adreseze reprezentanţelor auto, întrucât doar acestea deţin acele soft-turi, care par a fi monopolizate de producători. 

Cu această ocazie, liberalii fac un apel către braşoveni să semnaleze şi alte probleme cu care se confruntă. Vezi video…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button