Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Încă o șansa pentru Uzina „R” de la Feldioara

 

Pe masa parlamentarilor se află un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), din care face parte şi uzina de la Feldioara.

CNU se află în imposibilitatea continuării activităţii pentru că nu mai are resursele financiare necesare efectuării plăţilor curente şi desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară şi de mediu, astfel asumate de România prin Tratatul Euroatom şi Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, a atras atenția deputatul PSD Mihai Mohaci în conferința de presă susținută vineri la Brașov.

Social-democratul brașovean a adăugat că CNU poate ajunge în situaţia nerespectării obligatilor pe partea de securitate nucleară şi mediu, activităţi de securizare privind evacuarea controlată a apei, decontaminarea şi depoluarea apelor de iaz, cu conţinut de uraniu, radiu şi săruri diverse. Componenta este una strategică a ciclului combustibilului nuclear, asigurând materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Cernavodă.

„Am cerut colegilor mei în plen să voteze această ordonanţă ţinând seama de necesitatea menţinerii stabilităţii sistemului energetic national, întrucât CNE Cernavodă contribuie cu circa 18% la producţia naţională de energie electrică. Ministerul Energiei a fost autorizat să acorde un ajutor pentru salvarea CNU, sub formă de împrumut în valoare de 62.000 mii lei, pe o perioada de 6 luni. Atât în Comisia pentru industrii şi servicii, cât şi în plen, am solicitat un plan de reorganizare a companiei. Ministerul Energiei trebuie să-l facă, având în vedere că aceasta este o industrie strategică şi trebuie să aibă un preţ competitiv al produselor CNU, care să facă faţă pe piaţă, în ciuda preţurilor de dumping de pe pieţele exterioare”, a declarat Mohaci.

La ora actual, la Feldioara mai sunt 350-360 de angajaţi. Ei prelucrează minereul care este transferat la Piteşti, unde este transformat în combustibil nuclear.

„Dacă se va semna contractul cu Nuclearelectrica, atunci şi mina de la Crucea, din judeţul Suceava, şi fabrica din Feldioara, au o şansă. În comisie ni s-a promis că până la 31 martie ni se va prezenta un plan de restructurare, să vedem ce se întâmplă cu această industrie, mai ales că hotărârea trebuie luată, după părerea mea şi în CSAT. Este o industrie strategică dar este și una care mai poate crea locuri de muncă. Ne preocupă mai ales soarta acelor angajaţi din judeţul Braşov. Cu ei am stat de vorbă în Campania electoral, toţi cei care suntem acum deputaţi sau senatori din partea PSD Braşov şi le-am promis că ne vom ocupa de locurile lor de muncă şi de viitorul lor. Cred că planul de reorganizare cu care se va veni, va fi unul care să le dea motive de optimism”, a precizat deputatul PSD.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare