Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Greu se mai „naşte” serviciul de termoficare în municipiu! Fără lacrimi şi sânge, ci cu acuzaţii!

 

Nemulţumiţi de faptul că încă nu au primit răspunsuri concrete la solicitările lor, nici de la Prefectură, nici de la comisiile de specialitate din Primăria Braşov, care ar trebui să dea avizele pentru înfiinţarea noului serviciu de termoficare (pentru înlocuirea „defunctului” Tetkron), consilierii locali PSD Răzvan Popa şi Lucian Pătraşcu au adus iar în discuţie subiectul, acesta fiind singurul pe ordinea de zi a conferinţei de presă organizată azi la sediul PSD Braşov.

Se aruncă în spaţiul public nişte frânturi de informaţie care nu fac altceva decât să abată atenţia de la esenţa problemei, incompetenţa, incapacitatea executivului de a gestiona o situaţie pe care a avut şi are posibilitatea să o gestioneze. PNL, împreună cu aliaţii săi, are majoritate şi are doi viceprimari. Viceprimarul Mihai Costel şi primarul George Scripcaru fug de răspundere. Trebuie să ne amintim, încă de la început un lucru: CET a fost pus pe butuci sub administraţia Scripcaru, la fel şi Tetkron-ul”, aşa a început discursul Răzvan Popa.

Apoi, el a continuat: „Asigurarea agentului termic pentru populaţie este o chestiune importantă pentru cei care au rămas în acest sistem. De aceea am fost de acord cu înfiinţarea serviciului, chiar dacă, inclusiv în şedinţa de îndată (din 28 iulie – n.r.), actele pe care le solicitasem, tot nu erau ataşate proiectului”.

Lucian Pătraşcu a explicat: „În şedinţa comisiei de termoficare, în ultimul proces verbal, semnat de toţi membrii comisiei, se spune că se înfiinţează serviciul cu condiţia ca Executivul, până la data de 28 iulie, să întocmească şi să obţină expunere de motive şi referat de specialitate din partea Direcţiei Economice, Juridice şi cea de Resurse Umane, precum şi viza de legalitate din partea secretarului. Membrii comisiei au declarat toţi că sunt de acord ca proiectul să fie pe ordinea de zi din 28 iulie cu condiţia să fie obţinute aceste acte în prealabil. Am fost înţelegători când s-a venit cu propunerea înfiinţării serviciului, dar el trebuie să fie şi legal”. (vezi video 1)

Ce contestă consilierii PSD?

„Absolut nimic”, a venit răspunsul prompt al lui Popa, dar care a adăugat: „Prefectului i-am cerut să facă o analiză privind legalitatea actului administrativ adoptat în şedinţa de îndată. Nu am făcut nimic altceva decât să-i  cerem prefectului să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, dar mai repede. Potrivit Legii 340/2004, art. 19 litera e), acesta verifică legalitatea actelor administrative. HCL a fost luată într-o şedinţă de îndată, fără a a avea rapoarte de specialitate şi vize de legalitate”.

Popa a menţionat şi că, dacă ar fi vrut să facă o contestaţie, ar fi deschis acţiune în contencios: „Dar, când nu ai avize, iar funcţionarii Primăriei refuză să facă aceste documente, ai putea avea o problemă de legalitate a unei hotărâri. Prin acest demers (de a verifica legalitatea HCL de înfiiţare a serviciului – n.r.) nu se încearcă şi nu se poate întârzia înfiinţarea serviciului. Aici scrie clar, dorim să se facă o analiză foarte  rapidă. Ce l-a oprit pe prefect, ca din 3 august, să-şi exercite atribuţiile cu maximă urgentă? Funcţionarii refuză să dea vize în Primărie, prefectul nu dă nici un răspuns şi totuşi alţii sunt de vină”.

Procedură

Tot Popa a explicat şi procedura: „O Hotărâre de Consiliu Local produce efecte până când prefectul o verifică. Dacă o găseşte cu probleme, o întoarce Consiliului Local pentru modificare în sensul legalităţii. Dacă forul nu face acest lucru, prefectul atacă în contencios hotărârea. Solutia este să se pună în aplicare HCL. Îl întreb pe MIhai Costel: exista avizele, aşa cum au fost ele menţionate în şedinţa de consiliu local? Dacă da, să pună în aplicare HCL, dacă nu, să vadă la Primărie unde este problema”. (vezi video 2)

Ce spune viceprimarul Mihai Costel

Reamintim că în 28 iulie consilierii locali braşoveni au aprobat într-o şedinţă de îndată înfiinţarea unui serviciu public de termoficare al Braşovului, în subordinea Primăriei, care să se ocupe de furnizarea apei calde şi căldurii în sistem centralizat, începând de la producţie până la conductele din apartamente. Aceasta era considerată cea mai rapidă soluţie legală ca braşovenii racordaţi la sistemul centralizat (din aproximativ 9.500 de apartamente) să aibă din nou apă caldă, având în vedere că aceştia nu mai au agent termic din 7 aprilie. Viceprimarul spune că social-democratul Lucian Pătraşcu a fost chiar iniţiator al HCL 371, pe care acum a blocat-o, împreună cu colegii săi. Ar fi trebuit ca în prima săptămână din august să fie o nouă şedinţă CL de îndată, prin care să se aprobe organigrama, statul de funcţii, regulamentul, sediul şi bugetul noului serviciu, astfel încât entitatea menţionată să intre în procedură de licenţiere la ANRSC. 

Ca urmare a adresei trimise de colegii noștri la Prefectură, după ce au votat și chiar s-au numărat printre inițiatori şi au ales varianta gestiunii directe, practic se încearcă să se blocheze proiectul. Prefectura a solicitat o serie de documente, pe care le-am trimis, iar acum așteptăm răspunsul. Este un joc politic din care au de suferit brașovenii. Nu ne permitem ca pe spatele brașovenilor să ne facem campanie electorală. Dacă nu exista această solicitare la Prefectură, făceam o nouă ședință de îndată în care aprobam organigrama, bugetul și sediul social pentru noul serviciu și eram deja cu documentele pentru licențiere. Din punct de vedere procedural, am făcut tot ce s-a putut”, a declarat Costel Mihai.

citeşte şi

BRAŞOV. Blocaj total: iarna ar putea începe fără încălzire în sistem centralizat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button