Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Grădiniță din Tractorul, extinsă prin mansardare (Galerie FOTO și VIDEO)

  • WhatsApp Image 2020-08-12 at 15.57.49 (1)_282499.jpeg
  • WhatsApp Image 2020-08-12 at 15.57.53_282500.jpeg
  • WhatsApp Image 2020-08-12 at 15.57.54_282501.jpeg
 

Grădinița nr. 11 din cartierul Tractorul (str. Tudor Vladimirescu), municipiul Brașov, a fost extinsă prin mansardare. Au fost create patru săli de clasă noi, o sală multifuncțională, toalete pentru fete și băieți, toalete pentru personal și spațiu pentru spălătorie.

Valoarea lucrărilor executate s-a ridicat la 1.845.635,03 lei fără TVA.

La acestea se adaugă două scări exterioare, pentru ieșire în caz de incendiu. Prin acest proiect, din anul școlar 2020-2021, la nivelul acestei grădinițe, ar urma să funcționeze (n.r. dacă pandemia de COVID-19 nu va da peste cap planurile) 12 grupe de copii. Până în prezent funcționau 8 grupe, în interiorul grădiniței, iar alte două grupe funcționau în Creșa nr. 5, din vecinătate, care își va putea extinde și ea activitatea.

Finanțarea acestei investiții s-a realizat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.
Lucrările au fost realizate de asocierea SC Deanda Prim Invest SRL-D – lider de asociere și SC Ovi Construction Real Estate SRL – asociat.

Lucrările au început în iunie anul trecut.

„Această grădiniță a fost extinsă și reabilitată, transformată așa cum o vedeți astăzi. Ea face parte dintre proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional, adică am luat bani de la Uniunea Europeană să reabilităm și să extindem ceea ce vedeți astăzi aici. La această grădiniță sunt 300 de copii, este o grădiniță foarte bună, foarte căutată și cred că odată cu revenirea activităților, atunci când va fi acel moment, această grădiniță este pregătită, și în condițiile actuale, să asigure copiilor tot ceea ce este necesar, în condiții de siguranță. Dacă observați, s-au pregătit măsuțele, iar așezarea lor ține cont de distanțarea socială, așa cum este reglementată astăzi, și de care trebuie să ținem cont noi toți. Să sperăm că și copiii vor reuși să înțeleagă acest lucru. Noi facem tot ceea ce trebuie ca să fim pregătiți pentru orice eventualitate, în orice condiții am fi, odată cu deschiderea anului școlar. Mai avem și alte lucrări de investiții și reparații în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Brașov, care astăzi sunt în derulare, unele sunt de anvergură, cum este Colegiul Unirea, Creșa de pe Apollo sau Școala 2, altele înseamnă doar lucrări de reparații și indiferent de situația dată, noi trebuie să facem în așa fel încât să fim pregătiți pentru deschiderea anului școlar ca și într-o situație normală”, a declarat primarul George Scripcaru.

„Am realizat suplimentarea cu 100 a numărului de locuri din această grădiniță, o mare realizare pentru cartier în primul rând și pentru municipiu. Noi până acum am ocupat și parterul creșei, iar în urma realizării acestei mansardări am redat și creșei din imediata vecinătate locurile, pentru că și la ei sunt solicitări foarte mari, iar în grădinița noastră vin copii mai mulți și ne putem atinge sloganul și crezul, «copii fericiți, părinți mulțumiți». Grădinița a fost mansardată, a fost suplimentată cu patru clase, două grupuri sanitare aferente celor patru clase, un cabinet didactic, un cabinet psiho-pedagogic, o cancelarie pentru personal, săli de depozitare materiale și oficiu pentru spălat vase și a fost reabilitată întreaga grădiniță, pe lângă această mansardare”, a declarat și Daniela Florescu, directorul Grădiniței nr. 11 – Căsuța Bucuriei.

Declarațiile pot fi găsite și în filmulețul alăturat! 

Detalii despre lucrări – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare