Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Grădina Zoo, într-o continuă modernizare. Acvariile sunt gata, urmează planetariul GALERIE FOTO şi VIDEO

  • PIC_1920_238388.JPG
  • PIC_1966_238390.JPG
  • PIC_1957_238391.JPG
  • PIC_1993_238392.JPG
  • PIC_1996_238393.JPG
  • PIC_2000_238394.JPG
  • PIC_2003_238395.JPG
 

Rechini, piranha, peşti de recif, caracatiţe, ciclide africane de Malawi, caimani sunt ultimele specii marine care şi-au găsit locul la Grădina Zoologică din Braşov şi pot fi deja admirate şi studiate, în acvariile tematice speciale amenajate.  

Viceprimarul Laszlo Barabas a participat astăzi la deschiderea noilor spaţii de la Zoo: „Încă de la demararea lucrărilor de modernizare a grădinii zoologice, obiectivul Municipalităţii a fost acela de a o transforma într-un spaţiu de petrecere a timpului liber şi de educare a copiilor. Începând de astăzi, vizitatorii vor putea descoperi viaţa marină din zonele de recif, peştii din lacurile africane sau cum traiesc caimani. Sper ca următoare inivitaţie pe care o vom face mass-mediei pentru a prezenta o investiţie majoră să fie la deschiderea planetariului, un obiectiv foarte important pentru a dezvolta şi mai mult oferta educaţională a grădinii”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Cel mai mare acvariu are 17.000 de litri capacitate, 6 m lungime şi 1,5 m înălțime. În el „se plimbă” trei specii de rechini, două de pisici de mare şi o murenă dragon. Celelalte patru acvarii sunt mai mici ca dimensiune. Zoo Braşov a primit donaţie cele trei specii de rechin, în valoare de peste 11.000 de euro.

Una din speciile pe care le găzduim noi este foarte rară. Conform unei platforme unde sunt grădini zoologice din toată lumea, mai sunt patru astfel de exemplare în SUA, în Europa acest rechin fiind singurul”, a precizat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Braşov.

A fost o lucrare complexă, realizată într-un timp scurt, mai puţin de patru luni. Acvariile au o capacitate de aproape 30.000 de litri, numai în acvariul rechinilor sunt 17.000 de litri de apă. Calitatea apei, mai ales la acvariile marine este foarte importantă, sunt cel puţin zece parametri fizico-chimici ai apei care trebuie să fie identici cu cei din ocean. Aparatura folosită este de top, la nivel mondial”, a declarat Iustin Vasile, reprezentantul firmei care a construit acvariile.

Valoarea lucrărilor de amenajare acvarii şi spaţiul pentru caimani se ridică la aproximativ 100.000 de euro. 

Geamuri în loc de gratii la feline

În ceea ce priveşte următoarele lucrări majore şi investiţii care se vor executa la Grădina Zoologică, viceprimarul a precizat: „S-a semnat contractul pentru înlocuirea gratiilor cu geamuri securizate la cuştile de lei şi tigrii, iar de săptămâna viitoare vor începe lucrările. Sper ca până la sfârşitul lunii august vizitatorii să poată urmări aceste feline într-un mod diferit de cel clasic. Totodată, 24 iulie este data limită pentru depunerea ofertelor pentru amenajarea planetariului, iar până cel târziu la sârşitul lunii august vom finaliza această procedură”, a adăugat edilul.

Tot cu privire la lucrările viitoare, directorul Grădinii Zoo a adăugat: „În cursul acestui an ne dorim să finalizăm casa maimuţelor, unde vom aduce trei specii, şi să amenajăm spaţiul dedicat lemurilor, un spaţiu mixt pentru pinguni şi foci, un spaţiu pentru panda roşu, unul pentru zebre şi altul pentru suricate”.

La final, Pînzaru a menţionat şi ce alte specii vor mai fi aduse la grădină, după ce în ultima perioadă au fost aduse două cămile albe, doi lei albi, un tigru alb şi o pereche de leoparzi ai zăpezilor: „Suntem în discuţii cu mai multe grădini zoologice din Europa, ca pe lângă speciile pentru care amenajăm spaţii, să aducem mai multe specii de păsări răpitoare, precum vulturul de mare a lui Steller, codalb si mai multe specii de bufniţe”.

Dar, pentru că fiecare animal are o poveste şi s-a acomodat perfect la Braşov, deci va rămâne multă vreme, Grădina Zoologică va demara o campanie pentru găsirea câte unui nume, pentru a-i oferi astfel o identitate locală. Aşadar, braşovenii sunt aşteptaţi cu sugestii în acest sens. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button