Politic

[ViDEO] BRAŞOV-GHIMBAV. Bonus pentru bebeluşi şi însurăţei

 

În ideea dezvoltării comunităţii şi sporirii natalităţii, consilierii locali din Ghimbav au votat două hotărâri cu impact social. Astfel, în şedinţa din iulie s-a stabilit ca, din bugetul local, tinerilor însurăţei să li se acorde un sprijin bănesc la început de căsnicie, în valoare de 1.500 de lei.

Astfel, familiile în care apar bebeluşi vor primi din partea administraţiei locale suma de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, după cum ne-a informat în conferinţa de presă de joi viceprimarul din Ghimbav, Ionel Fliundra. Singura condiţie ce trebuie îndeplinită, în cazul beneficiarilor, este ca cel puţin unul dintre parteneri, respectiv părinţi, să fie ghimbăşean de minim cinci ani. 

Au fost depuse deja şase cereri pentru bebeluşi, din care două au fost deja onorate, iar în cazul tinerilor căsătoriţi, lista cuprinde opt solicitări. 

Fonduri sunt, a menţionat sursa citată, întrucât ideea nu este nouă, iar la stabilirea bugetului pe acest an a fost cuprinsă suma de 100.000 de lei numai pentru aceste obiective. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare