[ViDEO] BRAŞOV. George Scripcaru este susţinut de UDMR
Primarul Brașovului, George Scripcaru, candidat independent la aceeaşi funcţie, are susţinerea UDMR în acest demers. Kovacs Attila (foto, al doilea din stânga şi video), preşedintele organizaţiei judeţene UDMR Braşov, a explicat că Uniunea nu are la Braşov un candidat propriu şi cel care i-a convins prin acţiunile sale să-i fie acordat sprijinul politic, pentru că le oferă garanţii că va duce proiecte comune la bun sfârşit, a fost primarul în exerciţiu. Mai mult, George Scripcaru are susţinerea şi a organizaţiei UDMR din judeţul vecin, Covasna. Anunţul a fost făcut în conferinţa comună pe care preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor (foto, primul din dreapta), primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Árpád (foto, primul din stânga), primarul Braşovului şi preşedintele UDMR Braşov au susţinut-o astăzi la Braşov, care a avut două puncte pe ordinea de zi: asocierea privind finalizarea Aeroportului Ghimbav. „El e român mândru, noi suntem mândri secui. Ne-am mai contrat, am avut şi dispute aprinse, dar mereu ne-am respectat şi am colaborat. Avem o istorie comună de opt ani. Indiferent că am fost la opoziţie sau la putere, indiferent ce se va întâmpla cu fiecare dintre noi după 5 iunie, relaţia dintre noi va fi aceeaşi. Am găsit în George Scripcaru un partener corect, cu bună credinţă, ceea ce rar se întâmplă în România, să găseşti corectitudine politică”, a spus Tamás Sándor.
George Scripcaru a mulțumit pentru susținere și, la rândul său, a îndemnat electoratul UDMR din Brașov și din județ să iasă la vot și să-și aleagă reprezentanții în Consiliul Local și Consiliul Județean Brașov, pe măsura ponderii pe care cetățenii de etnie maghiară o au în rândul populației din municipiu și județ.
Citiți și:
BRAŞOV. Covăsnenii vor şi aeroportul Ghimbav, şi drum expres spre el
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.