Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Ecologizare cu căruţele la Săcele

 

În conferinţa de presă susţinută astăzi la sediul PSD Braşov, primarul din municpiului Săcele, Virgil Popa a declarat că se caută permanent soluţii eficiente pentru ecologizarea oraşului, în special în zona Gârcini, unde sunt mari probleme din acest punct de vedere. 

„Săcele este al doilea oraș ca populație din județul Brașov, iar ca suprafaţă a UAT-ului, este cel mai mare din județ (în țară suntem pe poziția a doua după localitatea Broșteni, Suceava). Acest fapt implică și costuri mari în privința salubrizării. De asemenea, la Săcele avem o zonă mai specială, cartierul Gârcini. Aici am întreprins o primă acțiune de ecologizare de primăvară care a costat 163.163 lei. Totalul salubrizării pe întreg municipiul pe primele patru luni este de 650.877 lei, iar din acest total ecologizarea pe zona Gârcini reprezintă 25%. Nu a fost realizată în tot cartierul, luna aceasta urmând să intrăm pe strada Lacului, în spatele școlii generale nr.5, unde va fi mult de lucru. Acțiunile vor continua, de altfel, pe tot parcursul anului.”, a precizat Popa.

În anul 2016, municipiul Săcele a plătit pe servicii de salubritate 1.078.926 de lei. La această sumă s-au adăugat 229.416 de lei pentru ecologizare şi 2.418 de lei pentru neutralizarea cadavrelor de animale. În total, 1.310.761 de lei.

Primăria municipiului Săcele are un contract (de delegare al gestiunii serviciului public de salubrizare din mun. Săcele) prin concesiune, pe o perioadă de 5 ani, încheiat în anul 2014, cu firma SC Cibin SRL.

În acest an, pentru salubritate s-au plătit pe primele patru luni ale anului 487.714 lei. 

„Referitor la zona Gârcini, ne gândim la un plan de implicare a locuitorilor de aici în aceste acțiuni de ecologizare. Ideea este ca în centre de colectare a deșeurilor menajere puse la dispoziție de municipalitate, să implicăm populația în colectarea și aducerea acestora în centrele de colectare. Mai precis, vrem să stăm de vorbă cu proprietarii de căruţe, sunt circa 300, să înceapă să iasă pe căile de acces şi să colecteze ei gunoiul din zona Gârcini. Accesul în zonă este dificil, pentru că acolo nu sunt străzi, ci uliţe. Avem experienţa cu fierul vechi care se găsea pe albia râului Tărlung în anii ’90. A fost acel element important, că s-au dat bani pentru fierul vechi. Gândim o formulă de felul acesta acum, cu gunoiul. Va trebui să-i motivăm ca să alerge ei după gunoi şi să-l ducă acolo unde le indicăm. Ei vor duce gunoiul pe o platformă betonată, iar de acolo va fi ridicat de operatorul de salubritate. La ora actuală, în cartierul Gârcini sunt amplasate opt containere de patru mc, două containere de 7 mc, un container de 11 mc, care se ridică în medie de  două ori pe săptămână. De exemplu, în ianuarie s-au ridicat 263 mc, iar în februarie, 303 mc gunoi menajer”, a explicat primarul săcelean.

Alte declaraţii ale primarului Virgil Popa auziţi din materialul video ataşat…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button