[ViDEO] BRAȘOV. „Creșterea salariului minim pe economie va afecta mai mult firmele cu capital românesc”, a afirmat liberalul Cătălin Nan
Politicienii liberalii nu agreează deloc ideea creșterii salariului minim brut pe economie începând cu data de 1 ianuarie 2019, așa cum a anunțat Guvernul PSD-ALDE.
Preşedintele Comisiei pentru Economie, Mediu de Afaceri şi Turism din PNL Braşov, Cătălin Nan (foto dreapta), a atras atenția că această creștere salarială va accentua și mai mult problemele cu care se confruntă deja firmele cu capital românesc, deoarece aceastea au, la ora actuală, cei mai mulţi angajaţi cu salariul minim pe economie.
Nan a afirmat, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Brașov, că această decizie nu a fost luată după consultări cu mediul de afaceri sau după dezbateri publice și că nici nu s-ar fi făcut vreun studiu de impact.
„Țara este acum guvernată din pix, fiind adoptate unele măsuri care nu numai că nu vor duce la o evoluţie a economiei, ci o vor trage în jos. Această creştere a salariului minim pe economie vine fără nici o consultare publică, fără o discuţie cu patronatele şi fără un studiu de impact în prealabil. Ideea acestei guvernări este una doar pe termen scurt: să aducă rapid bani la bugetul de stat, indiferent de urmările în rândul antreprenorilor”, a declarat Cătălin Nan.
În sprijinul afirmațiilor sale, sursa citată ne-a prezentat niște calcule pentru a arăta impactul creșterii cu 180 de lei a salariului mediu brut pe economie, din care doar circa 100 lei ajung în buzunarul angajatului: „Deci, din 2.080 de lei, la cât ajunge salariul minim brut pe economie, 41,5% merg la buget, plus încă 2% plătiţi de angajator. Asta înseamnă 79 de lei la fiecare salariu, care ajung la stat. La circa două milioane de angajaţi, asta înseamnă aproximativ 158 de milioane de lei pe lună în plus la buget şi 1,9 miliarde de lei pe an, fără a se ţine seama însă de firmele care vor fi dezavantajate de această măsură”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.