Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Ciudată și înfricoșătoare, așa i s-a părut lui Ronan Keating aterizarea pe Aeroportul Ghimbav

 

Mai întâi în conferința de presă, răspunzând la întrebările formulate de jurnaliștii Transilvania Expres, apoi în plin concert la Cerbul de Aur 2019, sâmbătă seară, primul pasager care a aterizat oficial pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (în lucru, după cum se știe), celebrul artist irlandez Ronan Keating, a povestit despre senzațiile pe care le-a avut în timpul călătoriei cu avionul privat de mici dimensiuni în drum spre Brașov.

El a recunoscut că experiența a fost cam înfricoșătoare, dar și emoționantă totodată, deși peisajele l-au impresionat. 

„Trebuie să recunosc că a fost puțin cam înfricoșător. Zbor cu avionul în fiecare săptămână, dar de data asta am fost cam agitat. Am zburat cu un avion foarte mic și nici nu vedeam nicăieri în zare un aeroport. Zburam printre munți, peisajul era minunat, iar când am ajuns pe acest aeroport și am văzut doar o pistă mi s-a părut ciudat. Dar a fost interesant și emoționant totodată. Trupa mea a ajuns la Brașov în patru ore, eu am făcut doar 45 de minute până aici, deci a fost în regulă pentru mine”, a povestit artistul (video). 

Trupa lui a sosit la Brașov de vineri seară, de la Otopeni, cu mașinile, pe DN1, în timp ce artistul a ales varianta unui avion de mici dimensiuni, cu patru locuri, pentru deplasarea la Brașov. Aterizarea s-a realizat în cele mai bune condiţii, în jurul orei 16.00. Starul muzicii pop a fost întâmpinat pe pistă chiar de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

citiți și

 BRAȘOV. Ronan Keating a aterizat pe pista viitorului Aeroport! E primul pasager oficial (GALERIE FOTO-VIDEO)

 BRAȘOV. CERBUL DE AUR 2019 a plecat în Italia. GALERIE FOTO și VIDEO


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare