Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Cine tărăgănează adoptarea legii achiziţiilor publice?

Parlamentarii dau vina unii pe alţii, dar şi pe Guvernul tehnocrat de la putere

 

Fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Roxana Mînzatu (foto/video), vicepreşedinte PSD Braşov şi candidat la Consiliul Judeţean, a atras atenţia în conferinţa de presă susţinută la Braşov zilele trecute, că România riscă să nu mai primească fonduri de la Uniunea Europeană întrucât legislaţia privind achiziţiile publice nu a fost aprobată nici la această oră.

Legea care reglementează modul în care facem licitaţiile nu a fost încă adoptată, este în Parlament deja de şase luni. Suntem în infringement pentru că nu am implementat o directivă europeană care reglementează practic această legislaţie (…) Acest plan de reformă la care s-a lucrat doi ani de zile pentru a obţine aprobarea programelor europene pentru perioada 2014-2020, dacă nu va fi impementat, va duce la suspendarea tuturor plăţilor pe toate programele operaţionale în 2017. Este un angajament clar, pus pe hârtie. Atrag atenţia Guvernului, care în zilele acestea cumva se distanţează de Parlament şi aruncă pisica în ograda acestuia, că responsabilitatea legislaţiei pe achiziţii este împărţită între cele două instituţii, că trebuie să pună mâna fiecare să-şi lucreze propria componentă. Are şi Guvenrul suficiente măsuri pe care nu ştiu dacă le-a avansat şi dacă le-a pus în aplicare (eu ştiu că nu!), şi să lase Parlamentul, căruia îi atrag atenţia că este destul de târziu, că trebuie să dea acest vot final pe acest patru legi ale achiziţiilor. Ele sunt de şase luni pe masa lor, sunt şi norme de aplicare dezbătute, nu pot să înţeleg ce-i mai întârzie (…) Vorbim de acea Hotărâre de Guvern prin care ne-am angajat că vom schimba legislaţia, de la formarea funcţionarilor, până la colaborarea între instituţii, şi dacă nu punem în aplicare aceste măsuri, consecinţa va fi că, la 1 ianuarie 2017 se suspendă plăţile pe toate proiectele europene. Avertismentul este în două părţi: nici Parlamentul nu a votat, dar nici Guvernul nu a pus în aplicare strategia achiziţiilor, care înseamnă altceva decât noile legi”, a declarat social-democrata Roxana Mînzatu.

Modificările la legile care privesc achiziţiile publice şi achiziţiile sectoriale ar fi trebuit votate în 20 aprilie, în Camera Deputaţilor, for decizional, însă sesiunea s-a suspendat din lipsă de cvorum.

 

Liberalii dau vina pe social-democraţi

Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a tras la rândul său acelaşi semnal de alarmă în urmă cu două săptămâni, dar aruncând vina pe social democraţi.

„Înainte de vot, deputaţii PSD au plecat din sală, producând lipsă de cvorum. E un lucru care dovedeşte că se doreşte ca aceste legi să nu se aplice şi ca achiziţiile publice să fie făcute tot pe criteriul preţului cel mai mic, criteriu care a dus la pierderi atât pentru economia României, cât şi pentru autorităţile locale, pentru că s-au cumpărat lucruri ieftine şi proaste”.

După cum ne-a explicat parlamentarul, este vorba de două legi foarte importante, întrucât s-au modificat criteriile de achiziţie: „Nu se mai cumpără pe criteriul celui mai mic preț, ci pe valoarea şi calităţile tehnico-economice ale bunurilor și serviciilor. Apoi, s-au modificat termenele, în aşa fel încât contestaţiile, dacă sunt, să meargă mai repede, să nu blocheze achiziţiile şi, evident, modul în care se judecă aceste contestaţii. Preţurile de achiziţie s-au modificat, întrucât există nişte preţuri minime”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button