Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Cartea de vizită a noului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

 

După cum v-am anunţat deja, echipa de conducere a Consiliului Judeţean Braşov este de aseară în formaţie completă, pe lângă preşedintele Adrian Veştea (PNL) şi vicepreşedintele Adrian Gabor (PNL) fiind acum vicepreşedinte Tóásó Imelda (UDMR) – video, aleasă în locul colegei de partid Ambrus Izabella, care a demisionat după ce a devenit deputat. Imediat după ce s-au anunţat rezultatele votului şi contracandidatul său, social-democratul Radu Mitric, a declarat că PSD va face contestaţie, noua vicepreşedintă a depus jurământul (video 2).

Tóásó Imelda, consilier judeţean din iunie 2016, vine de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov (ADDJB), unde  a fost în ultimii şapte ani director executiv şi director adjunct. Anterior, a fost timp de un an consilier la cabinet vicepreședinte CJ, iar timp de doi ani director executiv la Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC) Braşov. În perioada 2000-2007 a lucrat în privat, ca manager relaţii furnizori, project manager şi referent.
Este inginer economist, cu specializarea Ingineria şi managementul sistemelor de producţie şi a obţinut un master în Managementul Afacerilor (MBA), la Facultatea de Ştiinţe Economice – Universitatea Transilvania Braşov, având, de asemenea, absolvite cursuri de specializare şi de perfecţionare.
Este președinta Organizației Municipale Brașov a UDMR, vicepreședinte executiv al Organizației Județene UDMR Brașov, președinte executiv al Organizației de Femei (UDMR) Brașov.

Citiţi şi:

Update BRAŞOV. Vot cu scandal în Consiliul Judeţean

BRAŞOV. Consiliul Judeţean are un nou vicepreşedinte

BRAȘOV. Şase noi consilieri judeţeni au fost validaţi

Update BRAŞOV. Lupta PSD-PNL se ascute în Consiliul Judeţean

Update BRAȘOV. Tot fără al doilea vicepreşedinte la Consiliul Judeţean

Update BRAŞOV. Care este motivul real al boicotului PSD din Consiliul Judeţean

Update BRAŞOV. Şedinţa CJ a fost amânată

BRAȘOV. Scandal la Consiliul Județean

Update. BRAŞOV. Consilierii judeţeni PSD au boicotat şedinţa convocată de Consiliul Judeţean. De ce?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button