Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Avem noutăţi despre aeroportul mult visat de braşoveni şi nu numai! Soluţia găsită pentru deversarea apelor de pe pistă

Cronologia unei situaţii complicate

 

Astăzi a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Consiliul Judeţean Braşov şi cei ai ministerelor cu instituţii deconcentrate, în prezenţa prefectului Marian Rasaliu, pentru lămurirea a ceea se înseamnă partea de solicitare în cadrul avizelor, astfel încât proiectul pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov să ajungă în scurt tmp pe masa Autorităţii Aeronautice Române (AER) pentru ultimul aviz înainte de a se căuta un constructor.

„Este ştiut faptul că sunt câteva perioade de care trebuie să ţinem cont: 30 de zile pentru obţinerea cerfificatului de urbanism, 30 de zile pentru avizele necesare, după care proiectantul poate finaliza, în conformitate cu datele care sunt solicitate, proiectul ce trebuie depus la AER”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Până nu demult, proiectul se împotmolea în obţinerea avizelor mai ales pe partea de mediu, însă a fost găsită o soluţie în acest sens, după cum a declarat Veştea.

„Am găsit o soluţie astfel încât să nu mai stăm grevaţi de cine face devierea Pârâului Beselcin şi îndiguirea. Acestea sunt obiective care pot fi realizate de cei de la ABA Olt. Noi trebuie să ne implicăm doar în perimetrul aeroportului şi să înaintăm mai repede cu acest proiect. Soluţia este ca toate canalizaţiile de pe pistă, căile de rulare şi zona unde vor staţiona avioanele să fie realizate de Consiliul Judeţean Braşov. De altfel, în studiul de fezabilitate apar aceşti indicatori care au fost aprobaţi. Canalizaţia respectivă nu va mai fi realizată de altcineva, o putem face noi, pentru că este pe perimetrul aeroportului şi este necesară pentru deversarea apelor pluviale ale acestui construcţii”, a explicat preşedintele CJ. (video 1 şi 2)

După ce se obţine avizul de la AER, proiectul se încarcă pe SEAP pentru achiziţia unui constructor prin licitaţie publică. Aleşii estimează că asta se va întâmpla cândva spre luna octombrie a acestui an. 

Directorul de proiect a întărit spusele lui Veştea afirmând că, până în prezent, au fost parcurse primele etape contractuale, respectiv documentaţia pentru obţinerea certificatului de urbanism şi întocmirea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor menţionate în primul document: „Suntem în perioada de întocmire a proiectului tehnic care, în urma intalnirii pe care am avut-o cu reprezentanţii instituţiilor implicate pentru a da avizele, se va extinde puţin. Au apărut elemente noi, dar estimăm că pe la sfârşitul lunii septembrie proiectul va fi gata şi poate înaintat la AER. Totul, depinde de emiterea avizelor menţionate în certificatul de urbanism, pe care încă nu le-am obţinut”. (video 3)

Sursa citată a adăugat că există şi o noutate în proiect, realizarea scurgerii apelor de pe suprafeţele de mişcare în emisar, asta însemnând că va fi realizat un canal deschis în incinta aeroportului, care va deversa doar apele conectate pe suprafeţele de mişcare şi de pe cele de siguranţă, care vor ajunge în Pârâul Bârsa. 

Prefectul Braşovului Marian Rasaliu a precizat că, prin celelalte componente ale sale, respectiv instituţiile deconcentrate, Prefectura îşi doreşte să fie o soluţie pentru acest aeroport, care este cea mai importantă lucrare de infrastructură din judeţul Braşov din ultimul deceniu. (video 4)

 

CRONOLOGIE

În urma articolelor apărute recent în presa locală, pe tema Aeroportului de la Ghimbav, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a dorit să clarifice toate etapele derulate în acest proiect, de la momentul preluării mandatului la conducerea executivului județean și până în prezent.

După ce în noiembrie 2016 a fost promulgată legea privind terenul Aeroportului, a fost revizuit studiul de fezabilitate și au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, iar începând cu luna ianuarie 2017 lucrările rezultate au fost bugetate și cuprinse în lista de investiții a acestui an. În paralel s-au derulat procedurile privind elaborarea, aprobarea și validarea pe SEAP a caietului de sarcini pentru etapa de proiectare, acestea fiind obligatoriu de respectat, la fel ca și termenele pe care actuala lege a achizițiilor publice le prevede în derularea unei asemenea achiziții.

Pe data de 29 mai 2017, contractul pentru realizarea Proiectului Tehnic pentru Calea de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare a fost semnat de Consiliul Județean și SC Search Corporation SRL, acesta cuprinzând termene pentru realizarea celor patru etape de proiectare: 15 zile calendaristice de la primirea ordinului de începere, pentru documentația în vederea obținerii certificatului de urbanism; 15 zile calendaristice de la primirea ordinului de începere, pentru documentația necesară obținerii avizelor și acordurilor; 30 de zile calendaristice de la primirea ordinului de începere, pentru proiect tehnic, caiet de sarcini și detalii de execuție; 15 zile calendaristice de la primirea ordinului de începere, pentru documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construire (DTAC).

În 15 iunie 2017, proiectantul a solicitat sistarea derulării contractului, până la primirea clarificărilor privind corelarea proiectului cu studiul de fezabilitate realizat de SC Iptana SA.

În acest sens, pe 27 iunie 2017 a avut loc o ședință de lucru cu factorii de decizie implicați, respectiv Consiliul Județean Brașov, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Olt Râmnicu Vâlcea, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov, SC Iptana SA, Search Corporation și SC Compania Apa SA, având în vedere că era nevoie de clarificarea aspectelor privind canalizarea și preluarea apelor pluviale de pe pistă și restul suprafețelor de mișcare, și deversarea lor în Bârsa. Soluția inițială, pentru care s-a și derulat o procedură de achiziție, fusese aceea prin care ABA Olt să realizeze devierea și îndiguirea pârâului Beselcin, Consiliul Județean angajându-se, în 2011, să pună la dispoziție suprafețele respective. Respectivele suprafețe nu au fost și nu sunt, însă, în proprietatea publică a județului, ci sunt private, astfel că de exproprierea acestora trebuie să se ocupe ABA Olt, în calitate de contractant al lucrării.

„În urma întâlnirii avute joia trecută, la Ministerul Apelor și Pădurilor, am considerat de cuviință ca ABA Olt să-și vadă mai departe de contract, să înceapă exproprierea pe pârâul Beselcin, iar noi să continuăm lucrările în incinta pe care o avem în proprietate și care este în tema de proiectare. ABA Olt va trece la exproprieri și la devierea pârâului Beselcin, precum și îndiguirea Bârsei”, a spus președintele CJ Brașov.

În data de 4 iulie 2017, Search Corporation a primit toate lămuririle cerute la Iptana (firma care a realizat studiul de fezabilitate al Aeroportului), și în aceeași zi s-a emis ordinul de reluare a elaborării documentației privind emiterea certificatului de urbanism.

Pe 10 iulie 2017, proiectantul a predat la CJ Brașov toate documentațiile necesare, iar două zile mai târziu CJ a depus la Primăria Ghimbav cererea pentru emiterea certificatului de urbanism.

„Având în vedere că acest document ne spune ce avize ulterioare trebuie obținute de administrația județeană de la instituțiile deconcentrate cu atribuții în domeniu, nu a fost posibilă depunerea documentațiilor pentru obținerea acestor avize înainte de primirea certificatului de urbanism”, a explicat Adrian Veștea. 

Pe 1 august 2017, Consiliul Județean Brașov a emis ordinul de începere privind  elaborarea documentațiilor pentru obținere de avize și acorduri (etapa a doua a contractului de proiectare), iar pe 3 august, de comun acord cu proiectantul, CJ Brașov a emis ordinul de începere privind elaborarea documentației pentru proiectul tehnic, caiete de sarcini și detalii de execuție (etapa a treia a contractului executat de Search Corporation).

În 4 august 2017, Primăria Ghimbav a eliberat certificatul de urbanism nr. 239, iar în data de 11 august, proiectantul a depus la Consiliul Județean documentațiile necesare obținerii avizelor de la Distrigaz Sud Rețele, SDEE Electrica Transilvania Sud, SC Compania Apa SA, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Brașov și Agenția pentru Protecția Mediului (APM Brașov), avizul de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română urmând să fie obținut după definitivarea proiectului tehnic și însușirea acestuia de către beneficiar.

Mai departe, Consiliul Județean Brașov a depus documentațiile pentru obținerea avizelor, după cum urmează: la Compania Apa (nr. 1970/17.08.2017), la APM Brașov (nr. 13215/17.08.2017), la Distrigaz Sud (nr. 208143416/17.08.2017), la Electrica (nr. SA70101724144/18.08.2017), și la ISU Brașov (nr. 1582004/21.08.2017), fiind achitate și taxele aferente ( acolo unde a fost cazul).

Fiecare din aceste instituții are la dispoziție 30 de zile pentru emiterea avizelor, dar CJ Brașov face demersuri pentru obținerea lor în cel mai scurt timp, având în vedere că proiectantul trebuie să fie informat asupra condițiilor impuse, pentru a defintiva soluția tehnică din proiect.

Urmare a documentației depuse de administrația județeană, APM Brașov a emis Decizia Etapei de Evaluare Inițială nr. 413 E/24.08.2017 și adresa nr. 13215/24.08.2017, prin care informează CJ asupra documentelor care mai sunt necesare în vederea emiterii acordului de mediu. Pe 25 august, CJ Brașov a pus la dispoziția proiectantului aceste documente și a început demersurile în vederea conformării cu solicitările venite de la Agenția de Mediu. Proiectantul urmează să întocmească documentația pentru obținerea avizului de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov – aviz impus de APM Brașov, precum și întocmirea memoriului de prezentare solicitat prin Decizia nr. 413 E/24.08.2017. Totodată, APM Brașov solicită toate avizele prevăzute în certificatul de urbanism nr. 239/04.08.2017.

În urma întâlnirii de lucru desfășurate astăzi, în prezența factorilor de decizie de la Consiliul Județean Brașov, Instituția Prefectului Județului Brașov, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, SGA Brașov, Search Corporation SRL și Compania Apa SA, s-a convenit asupra soluției de deversare în Bârsa a apelor pluviale preluate de pe suprafețele betonate, cu condiția ca Search Corporation să proiecteze, suplimentar față de prevederile contractului actual, canalul colector aferent. Din acest motiv, contractul dintre CJ Brașov și Search Corporation va fi adiționat în sensul prelungirii termenului de execuție, astfel încât Proiectul Tehnic final să poată fi avizat de instituțiile cu competențe în domeniu.

„Mi-aș fi dorit ca proiectul tehnic să poată fi gata într-o lună, ca să-l încărcăm pe SEAP și să începem procedurile de achiziție pentru lucrări, dar așa ceva nu este cu putință, deoarece trebuie să urmăm etapele obligatorii prevăzute de legislația în vigoare. Mi-aș fi dorit să le putem face pe toate mult mai repede, deoarece există o așteptare și o dorință foarte mare în ceea ce privește realizarea Aeroportului, însă trebuie să tratăm cu responsabilitate parcurgerea tuturor etapelor de lucru”, a spus președintele CJ Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button